Violonistul şi compozitorul Andre Rieu va susţine, în 3 martie 2023, un concert la Cluj

Violonistul şi compozitorul Andre Rieu va susţine, în 3 martie 2023, la BT-Arena, un concert, care face parte dintr-un turneu internaţional al artistului.

„Andre Rieu, celebrul violonist şi compozitor care a făcut muzica clasică accesibilă milioanelor de oameni din întreaga lume şi a transformat valsul într-o senzaţie internaţională, revine la Cluj în cadrul turneului mondial al anului 2023, pentru a le oferi admiratorilor o nouă experienţă muzicală de neuitat. Alături de orchestra sa, maestrul Andre Rieu va urca pe scena BT-Arena din Cluj-Napoca, pe 3 martie 2023, iar concertul grandios va fi cu siguranţă unul dintre cele mai importante evenimente concertistice ale anului 2023 din România. Biletele vor fi puse în vânzare marţi, 1 noiembrie 2022, începând cu ora 11:00 şi vor fi disponibile exclusiv în reţeaua Eventim.ro”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de organizatori.

Artistul a transmis salutări publicului din România prin intermediul unui mesaj video.

„Toată lumea este binevenită la concertele mele. Ne deschidem inimile pentru public, iar publicul îşi deschide inimile pentru noi. În fiecare seară, în sălile de spectacole, eu şi orchestra mea vedem oameni dansând şi cântând pe culoar, entuziaşti şi fără griji. Împreună petrecem seri de neuitat. Când oamenii îmi scriu că au nevoie de două săptămâni pentru a-şi reveni după concertele mele, devin cel mai fericit om din lume!”, declară Andre Rieu.

Concertele romantice şi vesele ale lui Andre Rieu includ piese clasice emoţionante, valsuri, muzică de film şi operă, dar şi melodii pop, interpretate alături de cea mai mare orchestră privată din lume, Johann Strauss Orchestra.

„În 2015, artistul a susţinut şapte concerte sold-out, în Piaţa Constituţiei din Capitală, loc numit de artist ca fiind „Centrul Universului”. Atunci, celebrul violonist a fost aplaudat de peste 85.000 de spectatori veniţi din toată ţara şi nu numai. Astfel, Andre Rieu a scris o pagină inportantă în istoria concertelor din România, fiind catalogat „cel mai amplu eveniment concertistic al anului 2015”. Lucrurile extraordinare nu au încetat să vină din partea marelui artist. A fost alături de suferinţa românilor în urma tragediei din Clubul Colectiv, şi a dăruit, în semn de solidaritate, ceea ce avea mai de preţ: MUZICA. DVD-ul concertului „Live in Bucharest” a adunat din vânzari 150.000 de euro, bani pe care i-a donat în totalitate victimelor. Au urmat alte două concerte sold-out în 2016, în aceeaşi locaţie, cu peste 25.000 de spectatori, iar în 2019, cu puţin timp înainte de pandemie, publicul din Cluj-Napoca a luat cu asalt cunoscuta sală BT Arena, epuizând toate biletele”, se mai arată în comunicat. AGERPRES