World Vision susţine educaţia a 90 de elevi de la sate prin Programul ‘Vreau în clasa a 9-a’

World Vision România susţine educaţia a 90 de elevi de la sate prin Programul „Vreau în clasa a 9-a”, având în vedere că decalajul dintre copiii din mediile dezavantajate şi colegii lor echivalează, în medie, cu trei ani de studiu, conform datelor PISA.

Potrivit unui comunicat al World Vision România transmis, marţi, AGERPRES, pachetul de servicii educaţionale la care au acces adolescenţii din programul „Vreau în clasa a 9-a” cuprinde burse lunare pentru acoperirea cheltuielilor pentru nevoi de bază – rechizite, îmbrăcăminte, transport, plata căminului, precum şi activităţi lunare de educaţie non-formală, unde învaţă despre gestionarea emoţiilor, etica în relaţiile cu oamenii din jur, stilul de viaţă sănătos.

Elevii mai beneficiază de orientare şi mentorat vocaţional, vizite la universităţi şi angajatori, activităţi de tip „back to community” pentru a fi încurajaţi să găsească soluţii pentru problemele din comunităţile lor, tabere de vară – pentru majoritatea fiind primele din viaţa lor.

Se vor mai acorda consiliere psihologică şi socială, meditaţii la principalele materii de studiu, acces la Internet şi dispozitive electronice pentru învăţarea online, se precizează în comunicat.

Aproape unul din cinci elevi din mediul rural care a început clasa I în 2012 s-a pierdut până la absolvirea clasei a VIII-a din 2020. Comparativ, rata de abandon în rândul elevilor din mediul urban, din aceeaşi generaţie, a fost de patru ori mai mică, arată ultimul raport al Ministerului Educaţiei privind starea învăţământului preuniversitar.

Totodată, elevii din mediul rural au avut de trei ori mai multe medii sub 5 faţă de cei din mediul urban la evaluarea naţională din această vară. Comparativ, cei 90 de elevi susţinuţi în program, care provin din comunităţi dezavantajate din judeţele Ilfov şi Ialomiţa, au ajuns la liceu în proporţie de peste 93%.

Educaţia celor 90 de elevi din gimnaziu şi liceu este susţinută de World Vision alături de Fundaţia PepsiCo şi PepsiCo. AGERPRES