În perioada 17-20 noiembrie , Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași va găzdui cea de-a XIV-a ediție a Conferinței Naționale IașiMUN, eveniment care va reuni un număr de 231 de elevi și studenți.
Elevii participanți sunt atât de la colegiul-gazdă, cât și de la alte licee și colegii din Iași și din alte orașe, precum Bacău, Botoșani, București, Cluj, Galați și Timișoara.
Având rolul de delegați, participanții vor avea ocazia de a reprezenta diferite țări membre ale Organizației Națiunilor Unite, într-unul dintre cele zece comitete propuse: DISEC, ECOFIN, SOCHUM, SPECPOL, Administrative & Budgetary, Legal, Crisis, UNSC, WHO, ICJ.
„Prin formatul și conținutul său, conferința le oferă participanților un spațiu al libertății de exprimare și al valorilor democratice, ilustrând principii despre educație, responsabilitate și spirit civic. Evenimentul se va desfășura exclusiv în limba engleză, constituind un mediu ideal pentru exersarea competențelor de comunicare într-o limbă străină”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă.
Organizată de o echipă de adolescenți entuziaști, Conferința IașiMUN din acest an va onora, cu siguranță, prestigiul și renumele dobândite pe parcursul a treisprezece ediții și le va oferi participanților o experiență deosebită de formare și dezvoltare personală, precizează organizatorii într-un comunicat de presă.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 17 noiembrie 2022, începând cu ora 10:30, în Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. (E.M.)