Miercuri, 16 noiembrie, prof. univ. dr. Serpil MURTEZAOĞLU, Consilier pentru Educație din cadrul Ambasadei Republicii Turcia, a efectuat o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde a avut o întrevedere cu Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC și Prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare.
Întâlnirea a oferit participanților prilejul de a discuta despre buna colaborare dintre UAIC și instituțiile de învățământ superior din Turcia, demarată în anul 1998 prin acordul încheiat cu EGE University of Izmir. Cel mai recent acord de colaborare a fost încheiat pe 4 octombrie 2022, cu Universitatea Kocaeli. În perioada 2010 – 2022, studenții, cadrele didactice și cercetătorii UAIC au efectuat 822 de vizite la universități din Turcia, unde au derulat stagii de studiu, predare, formare, cercetare sau au participat la diferite evenimente științifice. De asemenea, în aceeași perioadă, cercetătorii UAIC au publicat 546 de lucrări științifice elaborate în comun cu parteneri turci (conform Web of Science).
De asemenea, pe parcursul întâlnirii au fost explorate noi oportunități de cooperare în domeniul universitar. Rectorul UAIC a reiterat faptul că Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este deschisă în ceea ce privește stabilirea de noi colaborări cu instituții de învățământ superior din Turcia, dar și în consolidarea și dezvoltarea celor existente. La rândul său, Consilierul pentru Educație din cadrul Ambasadei Republicii Turcia a subliniat importanța dezvoltării continue a cooperării dintre instituțiile academice din Turcia și UAIC și și-a manifestat întreaga disponibilitate pentru a sprijini aceste demersuri.