„Pisica albă, pisica neagră”, proiecţie de film la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi 

 

Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi organizează o proiecţie cinematografică mult aşteptată de cinefili. Este vorba despre filmul artistic „Pisica albă, pisica neagră”, în regia lui Emir Kusturica. Evenimentul ce va avea loc în cadrul proiectului „Multiculturalitate în Arta Cinematografică”, ediţia a II-a, se va desfăşura în Sala de spectacole şi proiecţie de film „Diotima” a Casei de Cultură, joi, 17 noiembrie, începând cu ora 18:00, când iubitorii de artă cinematografică vor putea viziona filmul artistic „Pisica albă, pisica neagră”, film realizat în 1998, distins apoi cu trofeul „Leul de argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Veneția. Traducerea literară a titlului este de fapt „Pisica Neagră, Motanul Alb”. Personajele filmului vorbesc în limba romanisârbă şi bulgară. Potrivit criticilor de film, pelicula este „o comedie romantică, cu încurcături şi descurcături haioase… Un bulibaşa care e iubitor de filme de dragoste vechi, şmecheri bătrâni şi şmecherii noi, căsătorii aranjate, jafuri la drumul mare, răpiri spectaculoase, o iubire ca-n „Romeo şi Julieta”, şi, ca o încununare, un final fericit. Personajul principal, Matko este un pungaş mărunt care trăieşte pe malul Dunării cu fiul sau, Zare. După o afacere ratată acesta datoreaza bani gangsterului local, Dadan. Acesta are o soră mai urâţică pe care încearcă disperat să o mărite. Din pacate pentru Matko, Zare are alte planuri, el fiind îndrăgostit de Ida. Totusi, Matko şi Dadan îşi impun voinţa şi nunta are loc, dar urmările sunt surprinzatoare pentru ei.”

Proiecţia de film artistic tematic este organizată în parteneriat cu reprezentanții Asociaţiei Romilor Ursari din Municipiului Iaşi. Invitatul special este Ioana Petcu, Conferenţiar al Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi, care va provoca la dialog publicul cinefil.

Intrarea publicului la proiecţiile de film este liberă.