Ansamblul Violoncellissimo – concert la Oslo, de Ziua Naţională a României

Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu, va susţine, pe 1 decembrie, un concert extraordinar cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a României, în Sala OsloMet din cadrul Universităţii Metropolitan din Oslo (Norvegia).

Din ansamblul Violoncellissimo, invitat la Oslo, vor face parte 12 violoncelişti, un pianist şi un percuţionist care vor interpreta lucrări de Johann Schrammel, G.Fr. Haendel, Constantin Dimitrescu, Cornelia Tăutu, Astor Piazzolla, Burt Bacharach/ V. Despalj (aranjament), Dmitri Şostakovici, Rimski Korsakov, Ramin Djawadi, Radu Sinaci, Freddie Mercury şi Sabin Pautza (aranjament), informează luni un comunicat transmis AGERPRES.

„Suntem onoraţi să sărbătorim Ziua Naţională a României în Norvegia, iar programul muzical pe care l-am ales pentru această ocazie cu totul specială include lucrări foarte diverse, în care expresivitatea violoncelului va fi pusă în valoare în cât mai multe registre posibile. Vom interpreta lucrări celebre de muzică clasică, lucrări româneşti şi propriile noastre aranjamente de piese populare, într-un repertoriu de muzică pornind de la clasic şi ajungând la pop, jazz şi chiar rock, cu care vom încânta audienţa de la Oslo”, a declarat maestrul Marin Cazacu.

Evenimentul este organizat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Stockholm şi cu Ambasada României în Regatul Norvegiei.

Cu un număr variabil de membri, care poate aduce pe scenă de la patru la o sută de violoncelişti, Violoncellissimo este unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale româneşti, format la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, alături de actuali şi foşti studenţi ai săi.

Primul turneu naţional al ansamblului a avut loc în 2019, în anii următori ansamblul susţinând concerte în cadrul unor importante evenimente culturale din România şi străinătate: cel mai recent, la Marea Sală UNESCO Paris – aniversare 65 ani România la UNESCO în octombrie 2021, la Expo 2020 Dubai, în decembrie 2021, dar şi la Washington, Bruxelles, Luxemburg, Istanbul etc.

Profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii „George Enescu”.

În 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) şi Casa da Musica (Porto).

Este creatorul proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României.

Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin şi a avut multiple apariţii solistice la festivaluri internaţionale precum cele de la Berlin, Hong-Kong, Macao, Munchen, Milano, Osaka, Seoul, Tokio. AGERPRES