Orban (Forţa Dreptei): Niciun om nu poate merge foarte repede înainte sărind numai în piciorul stâng

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat duminică, în Băile Felix, la lansarea organizaţiei de Bihor, că niciun om nu poate merge foarte repede înainte sărind numai în piciorul stâng, Forţa Dreptei fiind alternativa de dreapta, autentic liberală, de care România are nevoie pentru a merge înainte.

„Azi, din păcate, în România, noi trebuie să umplem un gol. Practic, de aceea am constituit partidul. Un gol de reprezentare politică a electoratului de dreapta. Pentru că astăzi nu există cu adevărat o forţă autentică de centru dreapta – dreapta care să se bazeze pe valorile liberal-conservatoare. Niciun om nu poate merge foarte repede înainte sărind numai în piciorul stâng. Ca orice om, şi România are nevoie şi de piciorul drept, o dată calcă pe stângul, o dată calcă pe dreptul. Numai aşa poţi să mergi repede înainte sau poţi să alergi. Dar nu poţi să sari numai pe un picior, pentru că la un moment dat nu te mai ţine piciorul şi corpul se prăbuşeşte. Din cauza asta, e o necesitate politică pentru România construcţia asta de dreapta, care să fie una autentică de dreapta,” a declarat, în conferinţă de presă, Ludovic Orban.

Preşedintele Forţa Dreptei s-a aflat duminică, în judeţul Bihor, alături de membri ai Biroului Politic Naţional, pentru a participa la evenimentul de lansare a filialei partidului din Bihor.

 

 

„Mai sunt doar şapte judeţe în care nu au fost lansate oficial organizaţii Forţa Dreptei. În rest, sunt organizaţii constituite în diferite stadii de dezvoltare. În plus, am înfiinţat organizaţii şi în diaspora, în Italia, în Spania, Grecia. Încă nu sunt în Marea Britanie şi Franţa,” a precizat el.

Potrivit lui Orban, dezvoltarea partidului face progrese în fiecare săptămână. La ora actuală, numărul membrilor este de circa 10.000, fiind constituite organizaţii locale în aproape 450 de localităţi.

„Obiectivul nostru este ca până la finalului anului să avem organizaţii în toate judeţele şi sunt convins că vom finaliza practic în toate judeţele procesul de constituire a organizaţiilor, urmând ca anul 2023 să fie anul în care ne vom concentra pe dezvoltarea de organizaţii locale, astfel încât Forţa Dreptei să fie reprezentată de echipe de oameni serioşi, în fiecare localitate din România. La începutul anului electoral 2024, noi vrem deja să pregătim toate alegerile: europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale, astfel încât să ne luptăm de la egal la egal cu cei care deţin astăzi puterea şi care generează o nemulţumire din ce în ce mai mare în societate,” a afirmat Ludovic Orban.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, Ludovic Orban a declarat că analizează „cu foarte mare seriozitate această eventualitate.”

Organizaţia judeţeană Forţa Dreptei Bihor este condusă de antreprenorul Daniel Roşca, secretar general fiind Laurenţiu Andrei, şi are aproape 60 de membri înscrişi, majoritatea fiind cei care nu au mai activat în politică. Potrivit liderului Roşca, în viitorul apropiat se va înregistra şi organizaţia femeilor din Forţa Dreptei Bihor, fiind în curs de formare şi cea a tinerilor.

Preşedintele Orban a fost însoţit de preşedintele Organizaţiei Bucureşti, Antonel Tănase, preşedintele de Cluj, senatorul Adrian Oros, vicepreşedinta partidului, deputata Violeta Alexandru, liderul de Sibiu, deputatul Constantin Şovăială, preşedintele de la Satu-Mare, Ştefan Ciordaş şi preşedintele Organizaţiei naţionale de tineret, Cristian Opriş. Aceştia au transmis scurte mesaje de încurajare şi susţinere a colegilor bihoreni în lupta politică, „dificilă,” în opinia liderului Orban, „care se desfăşoară într-un mediu ostil”, având în vedere că „cei de la putere au toate pârghiile prin care pot să pună în practică un proiect antidemocratic, un proiect de dominaţie.” AGERPRES