O treime dintre copii susţin că, în clasa lor, profesorii discriminează elevii, în baza capacităţii intelectuale, aspectului fizic, religiei, îmbrăcăminţii sau dizabilităţii, în timp ce 45% spun că sunt colegi care discriminează alţi elevi.
Fundaţia World Vision România anunţă, într-un comunicat transmis AGERPRES, demararea campaniei „Autorităţi La Sat”, prin care încurajează politicienii şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor statului să meargă în comunităţile vulnerabile, decidenţii putând astfel să identifice direct nevoile elevilor şi apoi să promoveze măsuri prin care să protejeze drepturile tuturor copiilor.
Campania este lansată în contextul în care pe 20 noiembrie se marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
Prima vizită este realizată vineri de ministrul Ligia Deca, alături de Cristina Cuculas, secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Cătălina Galer, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, europarlamentarul Dragoş Pîslaru, subprefectul de Bucureşti Jean Badea, inspectorul şcolar de educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare ISJ Ialomiţa, Gica Dinu, şi inspectorul pentru management instituţional la ISJ Ialomiţa, Ileana Buzea.
Oficialii vor vizita o şcoală şi un liceu din două comunităţi dezavantajate din judeţul Ialomiţa, unde World Vision România implementează programul „Pâine şi Mâine”, respectiv „Vreau în clasa a 9-a”, care au ca scop creşterea nivelului de bunăstare al copiilor şi reducerea abandonului şcolar.
Potrivit sondajului realizat de World Vision, 52% dintre elevi mai susţin că ei sau colegii lor au fost daţi afară din clasă de către profesori ca pedeapsă pentru un comportament pe care pedagogii l-au perceput ca deranjant sau deviant, iar 6 din 10 copii (59%) afirmă că nu primesc note mici drept pedeapsă.
Cercetarea mai relevă că 70% dintre copii afirmă că profesorii le cer să aducă bani de acasă pentru culegeri şi alte caiete speciale cu exerciţii de lucru, iar 51% spun că li se cer bani şi pentru fondul clasei ca să cumpere materiale pentru desfăşurarea orelor – topuri de hârtie şi markere la bureţi, cretă.
Mai mult de patru din zece (43%) dintre elevii respondenţi au arătat că nu au fost consultaţi, anul trecut, nici măcar o dată de către profesori referitor la predarea şi evaluarea din clasă, în timp ce 28% spun că li s-a cerut doar o singură dată feedback în anul şcolar trecut.
„Drepturile copilului, stipulate în Convenţia ONU pentru Drepturile Copilului şi alte acorduri internaţionale, cât şi în legislaţia naţională, sunt încălcate zi de zi în rândul copiilor din România, situaţia fiind cu atât mai gravă în comunităţile vulnerabile”, se arată în comunicatul World Vision România.
Potrivit sondajului realizat de Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România în rândul a 659 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal, majoritatea din mediul rural sau din oraşe mici, unul din cinci copii, respectiv 21%, spune că petrece zilnic, în medie, între trei şi patru ore pentru teme şi alte activităţi de învăţare în afara programului şcolar. Unul din zece adolescenţi (14%) petrece chiar şi mai mult de patru ore. AGERPRES