Primarul Mihai Chirica a participat marți, 22 noiembrie, la conferința „Progresele tehnologice, sprijin pentru business”, organizată în cadrul proiectului „Digital UP: Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri”, iniţiat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Patronatul Femeilor Antreprenor (PFA) şi susţinut de Vodafone Business şi moderat de către Alessandra Stoicescu.
Alături de reprezentanți ai mediului de afaceri au fost dezbătute beneficiile digitalizării, progresele tehnologice și procesele care pot fi automatizate în afaceri şi am vorbit despre nevoia de digitalizare într-un business sau într-o organizaţie.
Primăria Municipiului Iași face demersuri susținute pentru a-și digitaliza atât serviciile, cât și mecanismele interne de lucru, iar programul nostru de transformare digitală a fost apreciat și recompensat în ultimii ani prin numeroase premii și distincții. De altfel, în urmă cu un an, o analiză realizată de integratorul de soluţii inteligente Vegacomp Consulting plasa orașul nostru pe un onorant loc al treilea la nivel național într-un top al celor mai moderne oraşe din punct de vedere al proiectelor smart city!
Premiile primite până în prezent sunt un rezultat al consultărilor cu cetățenii și al proiectelor inițiate pe baza sugestiilor primite de la aceștia, cu sprijinul Consiliului Digital de Transformare Digitală, format din reprezentanți ai mediului academic, de afaceri, ai societății civile și administrației publice.
„Dincolo de premii și topuri, scopul comun al tuturor acestor proiecte smart city este de a utiliza tehnologia pentru creșterea calității vieții ieșenilor. De aceea, vom continua și extinde proiectele noastre pentru îmbunătățirea mobilității, dar și a calității mediului, dezvoltarea educației și a serviciilor de sănătate, modernizarea și digitalizarea serviciilor publice, pentru ca Iașul să devină un oraș sigur și confortabil pentru locuitorii săi, atractiv pentru turiști și ofertant pentru investitori! Felicitări organizatorilor proiectului «Digital UP», în mod special doamnei Cristina Chiriac, și sper ca un număr cât mai mare de antreprenori să se impună pe piață grație soluțiilor digitale!”, se arată în mesajul transmis organizatorilor de primarul Mihai Chirica. (E.M.)