Ministrul Sporturilor, Eduard Novak, în vizită la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit luni, 21 noiembrie 2022, vizita ministrului Sporturilro, Eduard Novak. Cu acest prilej, ministrul a avut o întrevedere cu rectorul UAIC, cu prof. univ. dr. Tudorel Toader. La întâlnire au mai participat Silvia Stroescu, ambasador al Strategiei Naționale pentru Sport, și Ciprian Constantin Ursu, director al Clubului Sportiv Municipal Iași.

„Pe parcursul întâlnirii, rectorul UAIC a prezentat strategia de dezvoltare a infrastructurii sportive a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar Ministrul Sportului și-a manifestat disponibilitatea de a identifica cele mai bune soluții pentru a susține înființarea bazelor sportive universitare. În acest sens, a fost amintit faptul că UAIC a demarat realizarea unui complex sportiv polivalent, pe str. Sărărie nr. 200, al cărui studiu de fezabilitate urmează să fie recepționat. După recepția studiului de fezabilitate, Universitatea va demara etapa de licitație a proiectului tehnic de execuție și obținerea autorizației de construcție a Complexului sportiv al UAIC”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Biroul de presă al UAIC.

Complexul sportiv al UAIC va avea o suprafață construită de 5.810 m pătraţi, o suprafață desfășurată de 9.594 de metri pătraţi, înălțimea maximă de 21 de metri (S+D+P+2E) și va fi compus din bazin de înot de dimensiuni olimpice, sală de sport multifuncțională, sală de forță și parcare. În sala de sport multifuncțională se vor practica atât activități sportive individuale şi de echipă (futsal, handbal, baschet, badminton). Parcarea (subterană și supraterană) va fi prevăzută și cu locuri destinate persoanelor cu dizabilități. (E.M.)