Tensiuni nucleare: Secretarul general al ONU avertizează împotriva unei ”retorici periculoase”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marţi împotriva „retoricii periculoase” care alimentează ameninţările nucleare în lume, în cursul unui forum internaţional în Maroc consacrat „dialogului civilizaţiilor”, relatează France Presse.

„Diviziunile crescânde ameninţă pacea şi securitatea mondiale, provocând noi confruntări şi făcând cu atât mai dificilă rezolvarea vechilor conflicte”, a declarat jurnaliştilor Guterres în cadrul unui forum al Alianţei civilizaţiilor Naţiunilor Unite (UNAOC), organizat la Fes (nord-estul Marocului).

„O retorică periculoasă face să crească tensiunile nucleare”, a avertizat el, într-un moment în care Occidentul acuză Moscova că agită ameninţarea unui război atomic cu scopul de a-l descuraja să susţină Ucraina, ţară în care Rusia desfăşoară o ofensivă militară de la sfârşitul lunii februarie.

„În acest timp, noi ne apropiem periculos de prăpastia climatică şi discursurile urii, iar dezinformarea proliferează”, şi-a exprimat regretul Guterres.

În acest context, secretarul general al Naţiunilor Unite a denunţat „forţele discordiei” şi trezirea „vechilor demoni”: antisemitismul, sectarismul antimusulman, persecuţiile creştinilor, xenofobia şi rasismul.

„În această lume tulbure, noi trebuie să calmăm tensiunile, să favorizăm incluziunea şi coeziunea socială şi să facem să se dezvolte societăţi mai unite şi mai reziliente”, a pledat el.

Organizat de Spania şi de Turcia, cel de-al 9-lea forum UNAOC s-a deschis marţi în capitala spirituală a Marocului cu tema „A trăi împreună ca o singură umanitate”.

Forumul, la care participă miniştri şi diverse personalităţi, se desfăşoară pentru prima oară pe continentul african şi se va încheia miercuri printr-o „Declaraţie de la Fes”.

Alianţa civilizaţiilor are misiunea de a promova dialogul şi cooperarea între comunităţi, culturi şi religii.AGERPRES