Ministrul Cercetării – la reuniunea interministerială a Agenţiei Spaţiale Europene de la Paris

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, participă marţi, la Paris, la reuniunea interministerială a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Prezenţa la această reuniune vine şi în contextul în care România şi-a plătit din datoriile pe care le avea către ESA, recăpătându-şi astfel drepturile depline, informează un comunicat transmis AGERPRES.

„În contextul geopolitic actual, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării îşi doreşte dezvoltarea industriei spaţiale şi sprijinirea acesteia. Mai mult decât atât, pentru următorul ciclu ESA, ţara noastră va participa cu 62,5 milioane euro”, se arată în comunicat.

În cadrul reuniunii, Sebastian Burduja a reafirmat angajamentul României către Agenţia Spaţială Europeană.

„România este foarte fericită să contribuie cu expertiza şi cunoştinţele sale de IT, iar investiţiile în spaţiu implică inovaţie şi productivitate, slujbe care sunt foarte bine plătite, educaţie, viziune şi antreprenoriat. Este o oportunitate foarte mare pentru noi toţi pe piaţa globală, pentru poporul nostru şi pentru tinerele generaţii. Nu este doar încercarea noastră de a cuceri spaţiul, ci este determinarea noastră de a depăşi foarte multe provocări ale zilei de astăzi cu privire la energie, securitate, mobilitate şi schimbări climatice. Şi, în cele din urmă, Agenţia Spaţială Europeană este un exemplu de conducere, internship, de cucerire a lumii”, a spus Burduja, citat în comunicat.

În cadrul reuniunii interministeriale ESA s-au discutat proiectele pentru următorul ciclu de trei ani.

Agenda 2025 stabileşte obiectivul de a consolida poziţia ESA ca lider mondial în spaţiu până în 2035. Cu titlu de exemplu, doar unul dintre programele ESA, denumit „Observarea Pământului în viitor”, ar putea genera o contribuţie de până la 3,2 miliarde euro la creşterea economică europeană în perioada 2023-2030, precizează sursa citată. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.