Consilierii locali ieşeni au aprobat în şedinţa de joi documentaţia şi proiectul tehnic și de execuţie a indicatorilor tehnico-economici precum şi devizul general pentru obiectivul „Reabilitare Grădiniţa cu Program Normal nr. 13”, situată la intersecția străzilor Arcu și Graviil Musicescu, investiţie în valoare totală de 5.078.933,99 de lei, inclusiv TVA.Durata prognozată pentru realizarea investiţiei este de 36 luni, din care durata de execuţie a lucrărilor este de 24 luni. Potrivit notei de fundamentarer, lucrările vizează refacerea zonelor fisurate sau crăpate ale zidăriei și realizarea elementelor din beton armat. Cornişele se vor reface din zidărie de cărămidă dispuse pe o structură metalică, se va realiza cămășuirea coşurilor de fum din zidărie, se vor realiza reparaţii locale la nivelul planșeului de lemn. La nivelul podului se vor realiza centuri, se vor verifica toate elementele din lemn de peste parter, se vor verifica toate elementele din lemn din componența şarpantei, fiind prevăzute soluţii de consolidare locală sau eventual înlocuire completă. (E.M.)