În decurs de o oră au fost transmise aproximativ 400 de mesaje, au precizat reprezentanţii USR. Ecranul va fi menţinut în piaţă până la ora 21,00. Mesajele pot fi transmise prin SMS, la numărul 1769.
Printre mesajele proiectate s-au numărat: „Simplu: nu mai furaţi banul public!”, „Fiţi schimbarea pe care o aşteptăm de atâta timp, iar, dacă nu puteţi, lăsaţi-i pe alţii să fie. România, te iubesc! Români, meritaţi mai mult!”, „Vă rog din suflet, nu mai furaţi!”, „În România trăiesc 870.000 de persoane cu dizabilităţi care primesc lunar o indemnizaţie mizeră de 526 de lei de la guvernul USLDMR. Domnul Ciolacu oare poate trăi cu această sumă lunară?”, „Ruşine!”.
Imagini cu ecranul sunt transmise pe pagina de Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=C_S7XWwcMQY.
Totodată, la împlinirea unui an de guvernare PSD – PNL, USR a lansat „Cartea neagră a guvernării”.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, înconjurat de alţi lideri ai partidului, a ţinut o conferinţă de presă în Piaţa Victoriei.
Potrivit acestuia, „după un an de guvernare PSD – PNL, oamenii suferă cele cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani la energie şi produsele alimentare de bază, iar ratele la bănci au crescut de patru ori”.
„România nu a mai trecut printr-o astfel de inflaţie din 2004. Deciziile inepte prin care Guvernul a încercat să controleze piaţa de energie au făcut ca România să aibă printre cele mai mari preţuri la energie pentru populaţie din Europa. Guvernul Ciucă a ales cea mai proastă formă de intervenţie: preţurile au continuat să crească şi bugetul public a fost făcut praf. Marile proiecte ale României au fost ratate: nu avem spitale noi, nici legi ale Educaţiei, nici autostrăzi”, a susţinut Drulă.
În opinia sa, PNRR, „principala sursă de modernizare” a României, este „în pericol din cauza ritmului foarte lent” cu care Guvernul reuşeşte să îndeplinească cerinţele pentru a putea cere noi tranşe de bani.
„Într-un singur an, guvernul PSD – PNL a anulat şi blocat licitaţii pentru 815 km de autostrăzi şi drumuri naţionale şi a reziliat contracte pentru 330 km. Alţi 660 km aflaţi în faza de proiectare au un viitor incert. Din cauza incompetenţei ministrului Grindeanu, statul român trebuie să plătească aproape 6 milioane de euro pentru întârzierile la podul de la Brăila”, a spus Cătălin Drulă.
El le-a cerut liderilor coaliţiei „să oprească risipa din banii publici”, să reducă taxele pe muncă şi „să îi dea afară din Guvern pe miniştrii plagiatori şi incompetenţi”. Într-un singur an, patru miniştri au plecat din Guvern „din cauza acuzaţiilor de plagiat, abuz în serviciu şi incompetenţă” – Vasile Dîncu, Florin Roman, Sorin Câmpeanu şi Adrian Chesnoiu, a menţionat preşedintele USR. AGERPRES