Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de partener al Asociației Unlimited Connections, invită publicul la evenimentul de lansare a Enciclopediei „Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014 – 2020)”.
Dedicat eroilor care au luptat pe fronturile de întregire a României și făuritorilor Marii Uniri, volumul este semnat de Ion I. Solcanu (coord.), Adrian Bogdan Ceobanu, Vasile Ciobanu, Valentin Ciorbea, Mihai Drecin, Ion Giurcă, Corneliu Pădurean, Anatol Petrencu – profesori universitari și cercetători științifici din Iași, Sibiu, Constanța, Oradea, București, Arad și Chișinău.
Evenimentul de lansare, moderat de prof. univ. dr. Dumitru Vitcu, va avea loc duminică, 27 noiembrie, începând cu ora 11.30, la Muzeul Unirii – în Sala Dublei Alegeri. Volumul va fi prezentat de acad. Victor Spinei și prof. univ. dr. Petronel Zahariuc.