Dr. Dumitru-Claudiu SERGENTU, Asistent de Cercetare Științifică al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Laboratorului de investigare a proceselor fizico-chimice din fază gazoasă cu implicaţii în formarea aerosolilor organici secundari, RA-03 RECENT-AIR, a realizat un studiu, în colaborare cu o echipă pluridisciplinară de cercetători din Statele Unite ale Americii și China, privind sinteza și caracterizarea unor noi compuși ce stabilizează legături chimice multiple între un atom de uraniu și unul de azot, care a fost publicat în prestigioasa revistă Nature Communications, în data de 23 noiembrie 2022.

„Relevanța acestui studiu este susținută la un nivel mai general de problematica procesării deșeurilor nucleare la nivel global, ce atrage după sine nevoia de a cunoaște cât  mai precis comportamentul fizico-chimic al actinidelor.

Actinidele sunt elemente metalice radioactive cu aplicații, în principal, în industria nucleară, acestea fiind extrem de nocive vieții odată intrate în contact necontrolat cu mediul înconjurător (sol, apă sau atmosferă).

Astfel, dintr-o perspectivă științifică, cercetătorii din cele mai mari laboratoare ale lumii îşi unesc eforturile pentru a se ajunge la un consens cu privire la capacitatea actinidelor de a forma legături chimice cu alte molecule și de a le caracteriza pe acestea. Articolul, intitulat “A charged diatomic triple-bonded U≡N species trapped in C82 fullerene cages”, descrie legătura covalentă triplă dintre un atom de uraniu și unul de azot ce se formează în interiorul unor fulerene. Astfel de compuși chimici sunt foarte rari în literatura de specialitate”, a declarat ACS. Dr. Dumitru-Claudiu SERGENTU.

Dr. Dumitru-Claudiu SERGENTU a absolvit Facultatea de Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 2011, a absolvit un master European în Chimie teoretică și modelare computațională în cadrul Universității din Groningen (Țările de Jos) și a obținut titlul de doctor în Chimie la Universitatea din Nantes, Franța. Până la sfârșitul anului 2021, Dr. Sergentu a efectuat studii de la Universitatea din Buffalo, New York (SUA), sub îndrumarea Profesorului Jochen Autschbach. De asemenea, este autor a 31 de articole științifice publicate în reviste de prestigiu la nivel mondial, precum Nature, Nature Communications sau Journal of The American Chemical Society.

Revista Nature Communications este o revistă științifică cu acces deschis, care publică cercetări de înaltă calitate din toate domeniile științelor naturale și are un factor de impact de 17,69.