„PSD a depus, luni, o solicitare la Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru declanşarea procedurii de revocare a domnului Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României. Votul pentru revocare va fi exprimat în şedinţa comună a Comisiilor de buget, finanţe şi bănci din Senat şi Camera Deputaţilor. Şedinţa va fi organizată imediat după reluarea lucrărilor Parlamentului, întrerupte, din motive de securitate, de evenimentele legate de reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO”, se arată într-un comunicat de presă al PSD, remis AGERPRES.
Social-democraţii solicită USR să se abţină şi să nu mai îi critice reacţiile în acest caz.
„Raţiunile de securitate care au stat la baza amânării lucrărilor comisiilor sunt cunoscute, de altfel, de liderii grupurilor parlamentare ale USR, care, în mod populist şi demagogic, au acuzat că PSD prelungeşte revocarea domnului Niculae Bădălău.
Partidul Social Democrat solicită USR să se abţină să critice reacţiile PSD în acest caz. Este profund imoral şi demagogic ca USR să critice conduita altor partide în privinţa integrităţii politice, atâta timp cât protejează ‘penalii USR din funcţii publice’, sfidând fără jenă cetăţenii români cărora le promiteau curăţarea clasei politice de astfel de personaje controversate”, a transmis PSD.
Potrivit social-democraţilor, în USR s-a instituit practica „alături de penali în funcţii publice” chiar de la vârful partidului.
„Au făcut scut pentru apărarea colegilor lor acuzaţi de fapte penale grave şi de incompatibilitate. Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, are o decizie de incompatibilitate din partea ANI şi o sesizare penală la DNA din partea aceleiaşi instituţii, pentru că s-a numit pe sine director într-un proiect al Primăriei şi a încasat bani în plus faţă de indemnizaţia de primar şi de limitele impuse de lege. La Braşov, primarul Allen Coliban a aprobat virarea a 1 milion de lei din banii Primăriei către un ONG care a fost fondat de domnia sa şi care are sediul la domiciliul său, iar DNA a deschis deja o anchetă în acest caz”, se susţine în comunicatul PSD. AGERPRES