Conform ultimelor date centralizate, în săptămâna 21 – 27 noiembrie, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 7.264 de infecții respiratorii acute, cu 5,07% mai multe decât în săptămâna anterioară, din care 6.074 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare și 1.189 de pneumonii şi un caz de gripă la grupa de vârstă 15 – 49 de ani, anunţă Direcţia de Sănătate Publică.
Din analiza stratificată pe grupe de vârstă a reieşit că incidența cea mai mare pentru infecţiile virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS) şi pneumonii se regăseşte la grupa de vârstă 5–14 ani. În intervalul de timp menționat nu s-a înregistrat niciun deces ca urmare a infecțiilor respiratorii acute.
De asemenea, în săptămâna 21 – 27 noiembrie, la nivelul judeţului Iaşi au fost raportate 237 de internări, cu 48 mai multe față de saptămâna anterioară, reprezentând 3,26% din numărul total de cazuri, după cum urmează: 127 IACRS (infecții virale ale căilor respiratorii superioare) şi respectiv 110 pneumonii.