Conform unui comunicat de presă al AEP transmis luni AGERPRES, diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia şi a importului de date de la DEPABD.
În perioada 1 – 30 noiembrie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 21.428 de persoane – ca urmare a decesului; 59 de persoane pentru interzicerea exercitării dreptului de a alege sau punerea sub interdicţie. Un număr de 130 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în noiembrie este de 19.542, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Ca urmare a importului de date de la DEPABD, au apărut 14.444 de alegători noi.
„Menţionăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.071.719 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 824.620 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS”, precizează AEP. AGERPRES