În pas de alergare la donare:#MyBloodIsGold, campanie de donare de sânge

Alergătorii sunt chemați din nou să doneze sânge. 321sport, probabil cea mai frumoasă și responsabilă comunitate sportivă din România, organizează în perioada 5-19 decembrie, cea de-a treia ediție a campaniei naționale #MyBloodIsGold.

„Donarea de sânge face uneori diferența dintre viață și moarte. Este un gest mic, care poate însemna totul pentru un pacient la nevoie și care are beneficii chiar și pentru sănătatea donatorului.Am spus-o de multe ori! Alergarea nu este un simplu sport, e o direcție în care oameni diferiți, cu o pasiune comună se regăsesc, se unesc și contribuie la o lume mai bună. Impactul comunităților de running nu se rezumă doar la „a face sport împreună”, este mult mai mult de atât! Împreună suntem mai puternici și reușim să facem bine într-o țară în care lipsurile sunt la ordinea zilei”, spune Radu Restivan, fondatorul 321sport.

Chemarea la donare este valabilă atât pentru alergători,cât și pentru cei care susțin alergarea. Donarea de sânge poate fi făcută de orice persoană majoră care îndeplinește o serie de condiții impuse de centrele de donare, la orice centru de donare din țară.

Goldye, mascota #MyBloodIsGold

De anul acesta, campania are o mascotă, Goldye. Cea mai mare pasiune a ei este să alerge și să ajute oamenii. La prima vedere, Goldye pare a fi un iepuraș, însă, dacă privim mai atent, ne dăm seama că, de fapt, ea este o pungă de transfuzie. Goldye nu aleargă pentru performanță și rezultate, ci pentru a salva vieți. Chiar dacă zâmbetul ei este atât de larg, sufletul său este gol, la propriu, din cauza numărului scăzut de donatori și lipsei constante de sânge din spitalele din România.

Pentru ca sufletul său să nu mai fie gol, e nevoie de cel puțin 300 de donatori care să doneze sânge în perioada campaniei #MyBloodIsGold. Așadar, fiecare om care se va înscrie în campanie și va dona sânge în intervalul 5-19 decembrie, va simboliza o picătură imaginară de sânge, care împreună cu toate celelalte picături (toți ceilalți donatori) din campanie, vor umple „sufletul” mascotei.

Kit-ul Donatorului

Primii 300 de donatori înscriși în campanie, care vor face dovada donării, vor primi gratuit un kit al donatorului #MyBloodIsGold. Pentru a primi acest kit, trebuie trimisă o poză a stickerului aplicat pe carnetul de donator în acest formular: https://bit.ly/KitulDonatorului2022. Toate detaliile despre desfășurarea campaniei sunt pe site-ulhttps://www.mybloodisgold.ro/

#MyBloodIsGold

„Spitalele din România se confruntă de multe ori cu o criză cronică de sânge, iar asta duce la amânarea multor intervenții chirurgicale, cu efect direct asupra sănătății pacienților.Noi credem că sângele donat are valoarea aurului pentru cei aflați la nevoie. Acesta este motivul pentru care acțiunile de donare de sângepe care le organizăm de cel puțin două ori pe an se numesc #MyBloodIsGold.” spune Radu Restivan. Prima donare de sânge a comunității 321sport a fost la câteva zile după tragedia de la Colectiv, în noiembrie 2015, când nevoia de sânge din spitale a fost mai mare decât oricând. Începând de atunci, 321sport a mobilizat sute de alergători și iubitori de alergare în demersul de a salva vieți. Anul acesta, pentru al doilea an consecutiv, 321sport duce campania la nivel național, lucrând împreună cu mai multe comunități de alergare din România, competiții de profil și lideri de opinie.

Despre 321sport

Comunitatea de alergare 321sport a apărut în 2015 și încă de la început, scopul nostru a fost să fim alături de oameni: să îi încurajăm să alerge, să îi susținem pe tot parcursul efortului și să avem grijă ca absolut orice participant să se simtă binevenit și acceptat. Valorile 321sport #RunningCulture sunt prietenia, solidaritatea și incluziunea socială, pe care le transmitem la toate evenimentele pe care le organizăm.
P.S: Știați că din 2015 alergăm în fiecare marți seară, de la ora 19:30, în parcul Herăstrău, iar antrenamentele sunt ținute de un antrenor specializat în mod gratuit pentru toți participanții?

#MyBloodIsGold este un proiect al 321sport, prezentat de Emia, susținut de SportVisionși Zuzu Fit. Comunități de alergare și evenimente de profil care susțin cauza: Transylvania Mountain Festival, Runners Club, Running Iași, Unstoppable, Bucharest Running Club, Alpin Film Festival, Romniceanu Stairs Run. Partener media: noi3.life.