Rafila: În boala oncologică, dincolo de resursele medicale, trebuie să existe şi un sprijin din punct de vedere spiritual

Ministrul Sănătăţii, dr Alexandru Rafila, a declarat, luni, după inaugurarea noului Laborator de Radiologie de la Spitalul Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, că l-a rugat pe directorul unităţii, dr Ovidiu Gârbovan, să invite la eveniment şi reprezentanţii cultelor, întrucât în boala oncologică, dincolo de resursele medicale, trebuie să existe şi un sprijin din punct de vedere spiritual.

„Un domeniu în care încă suntem deficitari, şi trebuie să-l menţionez, dar am făcut paşi înainte din acest punct de vedere şi încurajăm dezvoltarea centrelor de îngrijiri paliative. Pentru că centrele de îngrijiri paliative, nu pentru că sunt neapărat incluse în strategia naţională, dar e normal ca pacienţilor cu forme avansate de boală să le oferi o asistenţă medicală şi să faci o terapie a durerii. L-am rugat pe domnul director să invite şi câţiva reprezentanţi ai cultelor religioase aici, pentru că eu cred că boala oncologică este o boală în care, dincolo de resursele pe care le avem noi din punct de vedere medical, trebuie să existe şi un sprijin din punct de vedere spiritual. Şi este important ca fiecare pacient, în funcţie de confesiune, să poată să beneficieze şi de o asistenţă religioasă din acest punct de de vedere”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

Protopopul ortodox Olimpiu Zăhan, prezent la eveniment, a arătat că pacienţii oncologici trăiesc adevărate drame, iar în ajutorul lor, pe lângă medici, care sunt adevăraţi profesionişti, trebuie să vină şi preoţi, ca „doctori de suflete”.

„Mă bucur că am luat parte la un astfel de eveniment important pentru comunitatea târgumureşeană şi nu numai. Din păcate, pacienţii oncologici trăiesc adevărate drame, dar în ajutorul lor, pe lângă medici, care sunt adevăraţi profesionişti, vine şi preotul, doctorul sufletesc, care prin consiliere duhovnicească, Taina Sfintei Spovedanii şi a Medicamentului Suprem, Sfânta Împărtăşanie, îi vine în ajutor bolnavului, îi dă încredere, speranţă şi liniştea sufletească de care are atâta nevoie în momentele cruciale prin care trece. Pe lângă faptul că este aproape de bolnav, preotul ţine legătura şi cu familia prin consiliere, îmbărbătare şi ajutor de la Medicul Suprem, în persoana Mântuitorului Hristos”, a declarat presei Olimpiu Zăhan.

Protopopul a arătat că între biserică şi Spitalul Clinic Judeţean Mureş există o bună colaborare şi că pe lângă spitalele mureşene există trei preoţi capelani.

„Spre bucuria noastră, avem o bună colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean, şi nu numai, unde sunt angajaţi trei preoţi capelani (preoţi de spitale) care zilnic răspund solicitărilor pacienţilor, pacienţi care simt mângâiere sufletească şi folos trupesc şi sufletesc, uşurare în suferinţa lor, simţind prezenţa lui Dumnezeu şi puterea rugăciunii”, a mai spus protopopul Olimpiu Zăhan. AGERPRES