Zelenski, declarat personalitatea anului de Financial Times: Sunt mai degrabă responsabil, decât curajos

La nouă luni de la invazia Rusiei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski continuă să conducă rezistenţa, dar dă asigurări că se consideră o persoană ”mai degrabă responsabilă, decât curajoasă” căreia nu-i place ”să dezamăgească oamenii”, transmite EFE. Potrivit agenţiei de presă spaniole, cu aceste cuvinte se descrie liderul ucrainean într-un interviu acordat ziarului britanic Financial Times (FT), care a publicat luni pe prima pagină o fotografie cu liderul ucrainean, pe care l-a declarat personalitatea anului.

Zelenski mai mărturiseşte că, în loc să lupte cu forţele Kremlinului, ar prefera să fie cu fiul său ”la pescuit de crap în fluviul Nipru”.

Poate că pacea este încă departe, însă FT subliniază că ”acest mesaj din inimă” este tipic unui lider care continuă să se prezinte drept ”o persoană normală cu gusturi simple”, calităţi care i-au atras ”admiraţia ucrainenilor şi a susţinătorilor săi din străinătate”.

Nu a fost mereu aşa. Înainte de izbucnirea conflictului, la 24 februarie, ”mulţi” dintre compatrioţii săi îl ”considerau o glumă”, îl vedeau ca pe un fost actor transformat în om politic ”amator” cu dificultăţi în ”îndeplinirea provocărilor” pe care le presupunea preşedinţia ţării, aminteşte cotidianul britanic.

Zelenski era ”omul de pe stradă” devenit preşedinte, un rol pe care l-a interpretat deja într-un serial satiric de televiziune care l-a făcut foarte cunoscut în Ucraina.

”Este şi antiteza preşedintelui rus, Vladimir Putin, care se ascunde la Kremlin, a cărui obsesie de a reconstrui un imperiu a costat zeci, poate sute de mii de vieţi”, a deplâns FT.

Dimpotrivă, Zelenski a ajuns să întruchipeze ”curajul şi rezistenţa” poporului ucrainean în ”lupta sa împotriva agresiunii ruse”, motive pentru care Financial Times ”l-a ales Personalitatea Anului”.

Liderul de la Kiev – insistă FT – şi-a câştigat un loc în istorie pentru ”extraordinara sa demonstraţie de leadership şi tărie”. AGERPRES