Pentru al patrulea an la rând, Moldova Center se implică în educaţie, oferind 10 burse elevilor cu rezultate școlare deosebite

Moldova Center susține dezvoltarea comunității și accesul la educație prin implicarea în proiecte cu impact pe termen mediu și lung. Prin Fondul de burse Moldova Center, inițiat alături de Fundația Comunitară Iași, ajuns deja la ediția a 4-a, elevi cu rezultate bune la învățătură beneficiază atât de sprijin financiar, cât și de întâlniri care să îi motiveze să își îmbunătățească rezultatele.

“Selecția bursierilor a fost făcută pe criterii de performanță și am observat că fiecare din cei aleși are rezultate bune și anii următori. În plus, mulți dintre copii își dezvoltă aptitudinile și comportamentele creative în multe activități extracurriculare pe care le aflăm din comunicare periodică. Progresul este mai ușor când există și susținere financiară pentru a încuraja inițiativa și pentru a avea acces la informații, la materiale didactice și la alte componente de baza în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Cele 10 burse acordate reprezintă un ajutor, un imbold pe care Moldova Center îl dă elevilor cu rezultate bune. Pentru ei, acesta poate însemna prima răsplată pentru dedicația arătată pentru actul educațional, iar pentru Moldova Center o investiție într-o comunitate care va crește responsabil”,  declară Andrei Irimia, manager marketing vânzări Moldova Center.

Prin Fondul de Burse, Fundația Comunitară Iași sprijină elevii cu rezultate școlare și extrașcolare deosebite și care se află într-un moment vulnerabil.

„Le suntem aproape prin intermediul firmelor ieșene și a donatorilor individuali, care aleg să fie parte din devenirea lor, nu doar prin sprijinul material oferit, ci și prin ghidare, mentorat și oferirea unui model de solidaritate și implicare. Suntem bucuroși să putem oferi această experiență de susținere a tinerelor din comunitate, echipei Moldova Center, pentru al patrulea an consecutiv. Cele 10 burse vin în întâmpinarea elevilor din şcoli şi licee din Iaşi, care au terminat anul şcolar cu media generală peste 9 şi provin din familii cu o situație financiară dificilă”, adaugă Andrei Irimia.

Moldova Center este o clădire de tip mixt, combinând zona comercială cu cea de birouri, care îmbunătățește experiența cumpărăturilor, amplificând în același timp starea de bine a angajaților din spațiile de birouri și a tuturor celor care locuiesc în zona sau vizitează centrul orașului Iași. Conceptul de utilizare mixtă este dezvoltat în jurul eficienței spațiului de lucru cu specificații tehnice ridicate ce pun în prim plan bunăstarea chiriașilor. Cu o suprafață totală închiriabilă de peste 16.500 mp și cu o rată de ocupare de 100%, Moldova Center oferă cele mai moderne facilități pentru dezvoltarea unor afaceri trainice, de succes. Fundația Comunitară Iaşi îşi propune să aducă împreună oamenii care mişcă lucrurile şi lucrurile care merită mişcate, spre beneficiul întregii comunităţi, pentru transformarea Iaşului într-un oraş în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.