Primăria comunei Miroslava a semnat în această săptămână contractul de execuție a lucrărilor la sala de sport din Uricani, care va fi realizată în curtea bazei sportive din localitate.
Compania care a câștigat licitația aferentă este Prima Construct SRL Iași, sala de sport urmând a fi construită în maxim 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea contractului este de aproximativ 2,93 milioane lei (cu TVA), fondurile fiind asigurate prin intermediul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020).
Sala de sport va avea un nivel și o suprafață desfășurată de 539,70 metri pătrați. Aceasta va avea în componență: o sală polivalentă (aproximativ 370 metri pătrați), un cabinet medical, două vestiare, un birou, un spațiu tehnic, un spațiu de depozitare și patru grupuri sanitare (din care unul pentru persoane cu dizabilități). Prin proiect vor fi amenajate alei pietonale, alei carosabile și parcaje. În plus, vor exista dotări pentru mai multe tipuri de sporturi (bănci, lăzi, capre și saltele pentru gimnastică, panouri, inele, console și mingi pentru baschet, fileuri și mingi pentru volei, mingi de handbal etc.).
Reamintim că la mijlocul lunii octombrie a fost semnat și contractul de execuție a lucrărilor la sala de sport din Cornești. Aceasta va fi realizată în cadrul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Anghel” Cornești, mai exact în spatele Centrului de zi pentru copii Cornești.