Echipamente de ultimă generaţie pentru prelucrarea testelor HPV au intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, în cadrul proiectului „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin”.
Potrivit unui comunicat transmis presei, prin această investiţie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş va asigura prelucrarea şi interpretarea probelor de HPV pentru toate probele recoltate femeilor din grupul-ţintă de vârstă 30-64 de ani participante la screening, din regiunea Centru.
„Prin acest sistem de ultimă generaţie în testarea HPV, cu rezultate dovedite clinic atât în SUA, cât şi în Europa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi centrul universitar Mureş se aliniază celorlalte trei centre universitare – Cluj, Iaşi şi Bucureşti – în care se efectuează screening primar prin testare HPV, metodă de biologie moleculară”, a declarat dr. Cosmina Uzun, manager proiect, citată în comunicatul de presă.
Cu ajutorul acestei Platforme automate de testare HPV, se pot prelucra între 96 şi 388 de teste la un interval de 8 ore, ceea ce permite obţinerea rezultatelor într-un timp scurt, pentru un număr mare de teste.
Valoarea investiţiei a fost de aproximativ 150.000 de euro.
Cu ocazia organizării reţelei de screening a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost lansat şi un serviciu special de telefonie rezervat exclusiv participantelor la screening, care vor putea suna la Call-Center, la numărul 0739.727.187.
În comunicat se mai precizează că în cadrul programului de screening, femeile beneficiază de consult de specialitate şi le sunt recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau la grupa de vârstă 24-29 de ani şi testarea HPV la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.
„Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolaou, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt gratuite, fiind finanţate în cadrul proiectului. Toate femeile care au rezultate negative vor fi informate telefonic prin Call-Center sau prin poştă. Dacă rezultatul testului – screening este pozitiv, femeia va fi rechemată pentru consult şi investigaţii suplimentare la medicul specialist ginecolog, indiferent dacă femeia este asigurată sau nu. Acestea vor fi sunate prin Call-Center pentru programare în vederea continuării conduitei medicale. Cazurile care necesită investigaţii şi suport psihologic pe termen lung vor fi consiliate de către experţii proiectului pentru creşterea complianţei la tratament”, se precizează în comunicatul de presă.
Proiectul „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” este derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş. AGERPRES