Manole către Simion, la sediul PSD: Aţi greşit adresa, la nr. 6 pe Kisellef este Ambasada Rusiei

Preşedintele AUR, George Simion, nu a fost lăsat joi să intre în sediul central al PSD pentru a preda conducerii acestui partid semnăturile strânse pentru demiterea preşedintelui Klaus Iohannis, fiind întâmpinat la poartă de social-democratul Florin Manole, care i-a transmis că a greşit adresa şi ar trebui să lase documentele la Ambasada Rusiei.

„Cred că aţi greşit adresa. La numărul 6, pe Kisellef, este Ambasada Rusiei şi, dacă mergeţi acolo, poate ştiţi drumul, cred că e destinaţia la care trebuie să lăsaţi documentele astea. Vă zic asta pentru că atunci când avem război la graniţă – poate ştiţi, da? – instabilitate în ţară nu-şi doresc prietenii, ci numai duşmanii acestei ţări”, i-a spus Manole lui Simion.

Preşedintele AUR a menţionat că vrea să predea cutiile cu listele de semnături cuiva de la PSD.

„Vrem să le predăm cuiva de la PSD, domnul Manole se pare că nu vrea să le primească, să vedem dacă asta e poziţia lui Marcel Ciolacu, dacă îl ţine în braţe în continuare pe Klaus Iohannis PSD-ul şi, bineînţeles, de vină pentru că nu am intrat în Schengen este Putin, aţi auzit”, a susţinut Simion.


El a adăugat că au fost strânse două milioane de semnături pentru demiterea şefului statului.

„Sunt două milioane de semnături strânse în perioada noiembrie 2021 – mai 2022, le-am dus în Parlament, răspunsul lui Klaus Iohannis a fost că i-a pus împreună la guvernare pe cei de la PSD cu cei de la PNL. Aşteptăm să vină cineva mai relaxat, nu aşa de agitat ca domnul Manole”, a explicat liderul AUR.

Alianţa pentru Unirea Românilor a organizat joi o acţiune la sediul PSD pentru a preda semnăturile strânse în campania „Jos Iohannis”.

„AUR intenţionează să readucă astfel în atenţia partidelor aflate la putere voinţa exprimată de o parte importantă a electoratului pentru demiterea din funcţie a preşedintelui. Legitimitatea lui Klaus Iohannis a fost din nou pusă în discuţie în această săptămână, odată cu declaraţiile revoltătoare făcute de acesta în apărarea statului austriac, în contextul blocării proiectului de aderare a ţării noastre la spaţiul Schengen”, a informat un comunicat de presă al partidului. AGERPRES