Primarul Iaşului, Mihai Chirica, pus sub control judiciar!

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), după ce a fost audiat mai multe ore la sediul local al DIICOT într-un dosar privind eliberarea unor autorizaţii de construcţii. În cauză au fost audiate în total nouă persoane atât din cadrul Primăriei cât şi din afara acestei instituţii. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, edilul este acuzat pentru opt înscrisuri legate de urbanism, şapte pentru abuz în serviciu şi un înscris pentru uzurparea funcţiei, În perioada în care se află sub control judiciar, primarul nu are voie să interacţioneze cu angajaţii din cadrul Direcţiei de Urbanism şi nici să semneze acte oficiale.  „Este o problemă legată de urbanism. Este acelaşi blestem care urmăreşte de multă vreme situaţia din Iaşi. Mi s-a adus la cunoştinţă întâi calitatea de suspect, apoi cea de inculpat. Nu am voie să interacţionez cu cei de la Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei în următoarea perioadă”, a afirmat, la ieşirea de la audieri, azi noapte târziu, primarul Mihai Chirica.