Romfilatelia: ”Anotimpuri în pictura românească” – o nouă emisiune filatelică

Romfilatelia anunţă lansarea, începând de joi, a unei noi emisiuni filatelice intitulate ”Anotimpuri în pictura românească”, aducând în atenţia publicului şapte maeştri ai penelului.

„Fie că este vorba despre Nicolae Grigorescu sau Iosif Iser, despre Ştefan Luchian ori George Catargi, despre Andreescu, Aman sau Vermont, operele lor înfăţişează, după cum spunea Alexandru Vlahuţă, ‘podoabele şi sufletul patriei noastre’. Putem spune că şi de această dată timbrul îşi păstrează valoarea de simbol, fiind un mijloc global de promovare a valorilor româneşti perene care întregesc ‘corola de minuni a lumii'”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Emisiunea va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi online pe http://romfilatelia.ro/store/. AGERPRES