„Doresc să am o scurtă intervenţie, pentru că astăzi este 21 decembrie. Pentru că în urmă cu 33 de ani, în această zi, dictatorul încerca să mai rămână la conducerea ţării convocând o mare adunare în Bucureşti, foarte aproape de această locaţie, care apoi s-a transformat într-o Revoluţie, deşi ea a început de la Timişoara, v-aş ruga, pentru toţi aceia care s-au jertfit în acea perioadă pentru ca noi astăzi să putem să trăim într-o ţară democratică, v-aş ruga să avem şi acel moment de introspecţie, de reflecţie, dacă ceea ce şi-au dorit atunci cei care s-au jertfit am realizat în deplinătate astăzi. Dar aceasta este o chestiune a dumneavoastră, a doamnelor şi domnilor senatori, să ştim dacă facem lucrurile aşa cum trebuie şi aşa cum şi-ar fi dorit ei. Pentru ei vă rog să ţinem un moment de reculegere”, a subliniat Oprea. AGERPRES
Senat/Plen: Moment de reculegere în memoria celor care s-au jertfit la Revoluţia din decembrie 1989
Senatorii au păstrat, miercuri, la solicitarea liderului grupului parlamentar PSD din Senat, Radu Oprea, un moment de reculegere în memoria celor care s-au jertfit la Revoluţia din decembrie 1989.