Program special de lucru al SC ApaVital în perioada Sărbătorilor de iarnă

SC ApaVital aduce la cunoştinţa utilizatorilor modificarea programului de lucru la casieriile din municipiul Iași (Copou) și din orașul Pașcani, după cum urmează:

* vineri, 23 decembrie 2022, casieriile vor funcționa până la ora 14.00;

* vineri, 30 decembrie 2022, casieriile vor funcționa până la ora 14.00;

Pe perioada sărbătorilor de iarnă, lucrătorii ApaVital vor asigura servicii de permanență, desfășurând o parte din activitățile pe care le realizează în mod curent. În primul rând, echipele de intervenție vor asigura permanența pentru rezolvarea eventualelor disfuncționalități apărute atât la rețelele de apă din întreaga arie de operare, cât și la cele de canalizare. De asemenea, activitatea de relații cu publicul va fi asigurată în această perioadă prin intermediul Centrului de Contact, operatorii de serviciu fiind la dispoziția utilizatorilor la numărul de telefon 0232.969.

Activitatea de primire a documentațiilor este disponibilă în continuare online, utilizatorii având posibilitatea de a depune cereri prin intermediul organizatorului de documente de pe site-ul www.apavital.ro, secțiunea ”Cum devin client”→Depunere documente.

Pentru efectuarea plăților, alternativele sunt multiple și la îndemâna tuturor utilizatorilor noștri: facturile pentru serviciile de apă și de canalizare se pot achita la BRD, Banca Transilvania, BCR, Raiffeisen Bank, prin intermediul stațiilor de plată SelfPay, PayPoint, Un–doi–Centru de plăți, Westaco Express, în locațiile CREDITCOOP din județul Iași, comod și în siguranță. De asemenea, se pot efectua plăți online prin portalul www.apavital.ro, prin intermediul platformei ghișeul.ro, prin internet banking sau în numerar, la sediile altor instituții bancare care au program de lucru. Plățile se pot efectua și prin intermediul aplicațiilor ApaVital Iași, PAGO și un-doi Centru de plăți, disponibile în Google Play Store și App Store.