Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului rus de securitate, a fost preşedinte al ţării în perioada de patru ani în care Putin a fost prim-ministru. Steaua sa pare să fie în creştere la Kremlin, care a anunţat luni că Medvedev va fi adjunctul lui Putin în cadrul unui organism care supervizează industria militară.
În lista predicţiilor sale pentru 2023, publicate pe conturile sale de Telegram şi de Twitter, el a mai anticipat o întoarcere a Regatului Unit în UE, care în schimb se va prăbuşi.
Musk, patronul Tesla care acum este şi proprietarul Twitter, a răspuns la sugestia că va deveni preşedinte al SUA cu postarea: „Şir epic!!”, deşi a criticat apoi o serie de predicţii ale lui Medvedev. Acesta l-a elogiat pe Musk şi în trecut pentru faptul că a propus ca Ucraina să cedeze teritoriu Rusiei în cadrul unui acord de pace.
După invazia din Ucraina, lansată pe 24 februarie, Medvedev s-a reinventat drept o figură de prim-plan a propagandei pro-ruse, descriind conflictul în termeni religioşi, apocaliptici şi numindu-i pe ucraineni „gândaci”, un limbaj despre care Kievul susţine că este genocidar pe faţă.
Săptămâna trecută el a efectuat o rară vizită în China, unde a avut convorbiri pe teme de politică externă cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Expertul în ştiinţe politice Vladimir Pastuhov a spus că Medvedev pare să fi intrat în graţiile lui Putin. „Postările lui Medvedev de pe Telegram au găsit cel puţin un cititor şi într-adevăr un admirator: Putin”, a scris Pastuhov pe contul său de Telegram, profesor de ştiinţe politice la University College London. AGERPRES