Bebeluş în vârstă de două luni, internat la „Infecţioase” cu suspiciune de sindrom de hepatocitoliză

Echipa Compartimentului de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași a devenit de două zile familie pentru un bebeluș prematur. Sugarul, în vârstă de numai 2 luni, a fost transferat de la Spitalul Municipal din Pașcani cu modificări importante ale funcției hepatice și suspiciune de hepatită virală cu virus A. La Pașcani, micuţul fusese internat pentru o afecțiune virală diagnosticată ca bronșiolită și pentru care i se administra tratament specific.

„Starea micului pacient la internare, în data de 27 decembrie, era gravă. Pacientul prezenta insuficiență respiratorie acută, tuse expectorantă semiproductivă, frecventă cu fenomen de bronhospasm. Din discuția cu mama, care este internată cu cel mic, acesta prezenta o tuse cu aproape o săptămână înainte de a se prezenta la spitalul din Pașcani. S-a  procedat imediat la efectuarea investigațiilor pentru stabilirea unui diagnostic complet și internarea în regim de terapie. Testul efectuat pentru virusul hepatic A s-a infirmat. Așteptăm rezultatele pentru celelalte tipuri de virus hepatic, pentru a ști cu exactitate cauza modificărilor indicatorilor hepatici. Primele rezultate prezintă un sindrom de hepatocitoliza (acesta arată suferința ficatului), cu valori dublate față de analizele efectuate la Pașcani, în timp ce bilirubina se menține în valori normale. De asemenea, testele efectuate în laboratorul nostru au arătat prezența virusului sincițial respirator cu complicație de pneumonie. Pentru afecțiunea respiratorie i se administrarează tratament specific, cu necesar de oxigen (5 l ) prin mască facială. Respirația este spontană iar starea relativ staționară.  În tot acest timp mama sugarului se află în una din secțiile spitalului și îl vizitează de ori de câte ori este nevoie. Această măsură a fost luată pentru protejarea micuțului care este fragil și care trebuie manipulat și îngrijit în condiții de maximă igienă. De aceea,  cadrele medicale fac cu rândul pentru a îl alina pe micuțul pacient în nevoile vârstei, orice pentru ca cel mic să nu aibă alte suferințe decât cele legate de situația medicală. Acestea îl leagănă, îl țin în brațe pentru a-l ajuta să se odihnească, în condițiile în care suferă și de colici, odihna fiiind un element foarte important în recuparea și complianța la tratament. Alimentarea se realizează prin perfuzie și sondă naso-gastrică, iar toleranța digestivă este bună. Cel mic nu prezintă colestază (tegumentele nu sunt îngălbenite). În ciuda condiției delicate, pacientul este energic, iar ultimele analize arată că hepatoliza este în ușoară scădere”, declară medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Acesta este cel mai mic pacient tratat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase” Sfânta Parascheva” din Iași, în acest an. Prognosticul nu poate fi stabilit, starea sa este una staționară iar o parte din analize sunt încă în lucru.

„Ne bucurăm pentru fiecare semn de ameliorare a homeostaziei micului nostru pacient și facem toate eforturile să-l ajutăm să treacă peste această problemă de sănătate”, a mai spus medicul Florin Roşu. (E.M.)