Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că anul 2022 a fost greu, dar social-democraţii s-au străduit „în fiecare clipă” să răspundă tuturor provocărilor şi au luat măsuri astfel încât economia să reziste „în faţa ameninţărilor”.
„2022 a fost un an greu, dar în fiecare clipă ne-am străduit să răspundem tuturor provocărilor. Am făcut hotărâţi pasul în faţă şi ne-am asumat o guvernare complicată pentru a găsi şi aplica, din prima linie, soluţiile la problemele cu care românii s-au confruntat. A fost un lucru normal pentru că, în aceste vremuri grele, cele mai mari aşteptări ale românilor se îndreptau către cel mai mare partid, către forţa politică care a luptat întotdeauna pentru cei mulţi, pentru familiile cu copii, pentru pensionari şi pentru firmele româneşti. Am luat măsuri pentru ca românii şi economia să reziste în faţa ameninţărilor. Mai mult, suntem hotărâţi să continuăm să sprijinim România pentru a trece cu bine peste această perioadă dificilă ca o naţiune puternică şi unită.”, a scris Ciolacu, sâmbătă, pe Facebook. AGERPRES