Guvernul a aprobat modernizarea canalelor Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia, Năvodari

Guvernul a aprobat, miercuri, în şedinţă, o hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea canalelor Dunăre – Marea Neagră şi Poarta Albă – Midia, Năvodari în vederea creşterii siguranţei navigaţiei.

Valoarea totală a investiţiei este de peste 1,6 miliarde lei, iar durata de execuţie este de 60 de luni, potrivit unei informări de presă a Executivului.

Obiectivul este inclus în Master Planul General de transport al României şi se află pe reţeaua de transport de interes european.

Finanţarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operaţional Transport 2021 – 2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. AGERPRES