VIAȚA DE DINCOLO DE NOI

Iată cum, începutul de an continuă să ne ofere câte o jertfă importantă de suflet, pe care aproapele nostru nu ezită să o facă. Dacă, de regulă, acest sacrificiu devine unul normal, invocând vârsta înaintată a personalităților aflate în postura celor care ne părăsesc, suntem datori pioșeniei, dar mai ales închinăciunii, să ne aplecăm până la pământ, în semn de omagiu. „Dumnezeu să-i ierte” – devine astfel rugăciunea noastră sinceră, singura cerere de iertare neinhibată, plină de umanitate și frăție. Suntem trecuți prin durere și compasiune, la fel de firesc cum mai este trecută lumina prin filtrul ochelarilor de soare. Lăcrimăm cu aceeași durere și aducere aminte a celor pentru care recunoștința noastră se întâmplă să fie sinceră cum ne mai este ploaia sau zăpada pe vreme de iarnă.

Papa emerit Benedict al XVI-lea, după un drum parcurs în 96 de ani, a reușit să ajungă a fi mesagerul nostru în fața lui Dumnezeu.

Edson Aranteis de Nascimento – Pele, la rândul său, după 82 de ani de legendă vie, s-a dus la același Dumnezeu, care, iată, nu ezită să ne adune, să ne descopere slăbiciunile vârstei înaintate, vindecându-ne pentru totdeauna. Pele a reușit să adune în spatele său cel puțin zece generații de fotbaliști, de oameni care, la rândul lor, au scos din anonimat valorile care contează, spiritul, morala și, nu în ultimul rând, demnitatea umană a celor care au reușit să prelungească, asemenea ecoului, înălțimile ce pot defini Omul.

Unul dintre cei mai mari prieteni ai lui Nichita Stănescu a murit și el, după 40 de ani de când poetul necuvintelor s-a dus (vorba unui alt poet) la „poporul stelelor”. Astfel, Adam Puslojić a murit și el în aceeași perioadă din an în care Iisus Hristos se năștea.

Cu siguranță că au mai murit și câțiva necunoscuți, poate mai mulți decât „câțiva”, dintre cei pe care nu-i poți poți alege, invocând doar milostivirea.

A mai murit și acad. Dumitru Radu Popescu, unul dintre scriitorii de forță ai literaturii române, un personaj care-și adaugă biografia întregului sub formă de literatură inseparabilă trunchiului autentic al zonei academice.

Reușim, în cele din urmă, să ne separăm de cântecul de lebădă care ne domină și care ne pune în valoare dramatismul culturii naționale, dominat de nervul culturilor tinere ale Europei, de pe urma cărora reușim să ne identificăm amprenta valorii care contează, care ne pune în centrul atenției celor deciși să ne ia în seamă.

Moartea nu ezită să-și ia tributul atât de necesar fixării în timp a acelor creații împlinite și dincolo de biografia acelor creatori pentru care viața s-a oprit în stația terminus.

Și, poate, pentru că, la români, Popescu este numele tuturor, Dumnezeu își cere iertare, amintindu-ne că l-a luat și pe magnificul actor Mitică Popescu, nivelând parcă deșertul vieții.

Avem nevoie de o privire panoramică a timpului prezent, chiar dacă acesta își focalizează acțiunea direct pe timpul desfășurării ei, oferind dinamismului dreptul de a fi personaj principal, așa cum restul întâmplărilor vin să completeze registrul poveștii.

Viața de dincolo de noi ajunge să fie viața de dincolo de moarte, viața prin stufărișul căreia încercăm nu doar găsirea ascunzișurile secrete, cât mai ales încercăm să scoatem la suprafață lumina ce va reuși să pună în valoare paloarea și griul formei, oferindu-i surplusul de dimensiune pe care doar umbra ți-o poate oferi.

Începem Noul An la modul dramatic, spectaculos, fiind izbiți cu picioarele de pământ, ca într-o veritabilă trezire. Trezirea din căușul prăbușirii.

ADI CRISTI