AFM: Etapa a doua a programul Iluminat Public a înregistrat 515 solicitări, la o săptămână de la lansare

Cea de-a doua sesiune de înscriere în Programul Iluminat Public 2022 a înregistrat, într-o săptămână de la lansare, un număr de 515 solicitări din partea unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

„Faptul că bugetele alocate pentru cele două ediţii ale programului au fost epuizate într-un timp atât de scurt ne confirmă încă o dată faptul că există un interes deosebit de mare din partea unităţilor administrativ-teritoriale. Acest program reprezintă un sprijin pentru comunele, oraşele şi municipiile din România care doresc să-şi modernizeze sistemele de iluminat public, întrucât proiectul de ghid prevede o finanţare de până la 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie. Aceste îmbunătăţiri se vor reflecta în optimizarea consumului de energie şi, implicit, în reducerea facturilor la utilităţi, precum şi în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu.

Potrivit sursei citate, în cadrul programului, finanţarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale, după cum urmează: pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori – maximum un milion de lei; pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – maximum două milioane de lei; pentru oraşe – maximum trei milioane de lei; pentru municipii de rang 0 – municipiul Bucureşti – maximum 50 milioane de lei; pentru municipii de rang I – maximum şase milioane de lei; pentru municipii de rang II – maximum cinci milioane de lei.

Finanţarea se acordă în pondere de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Etapa a doua a programului Iluminat Public a fost lansată de AFM în data de 30 decembrie 2022. AGERPRES