ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR

La data de 10 ianuarie 2023, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 80 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate peste 280 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracţiuni.

Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 2 acţiuni şi s-a intervenit la 85 de evenimente, dintre care 71 au fost sesizate prin 112.

În urma activităţilor au fost sesizate 32 de infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 289 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 84.060 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.

Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 24 permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI , PUS IN APLICARE DE POLIȚIȘTII IEȘENI

La data de 09 ianuarie a. c, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis Judecătoria Cluj, pe numele unui bărbat, în vârstă de 37 ani, din comuna Cozmești.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Iaşi în vederea executării pedepsei.

TÂNĂR REȚINUT PENTRU FURT

La data de 10 ianuarie a. c, polițiștii Biroului pentru Centrul Universitar Iași au identificat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din jud. Iași, care în cursul anului 2022, ar fi sustras dintr- o cameră de cămin de pe raza mun. Iași, un telefon mobil precum și alte bunuri.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 09 ianuarie 2023 acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore şi introdus în Arestul IPJ Iaşi.

Ulterior, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi instanţei de judecată, aceasta  dispunând  arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 zile. Cercetările continuă.

 

CERCETAT PENTRU O INFRACȚIUNE LA REGIMUL RUTIER

La data de 10 ianuarie 2023, polițiștii Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Ruginoasa au oprit în trafic un autoturism condus pe raza localității Heleşteni, de un tânăr din comuna A.I. Cuza, judeţul Iaşi.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat, că acesta faptul că acesta ar avea permisul de conducere reținut.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI IEȘENI PENTRU SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR LA TRAFIC

La data de 10 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Iași au acționat pe raza mun. Iași pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere referitoare la indisciplina pietonilor.

Astfel, au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.735 de lei.

De asemenea au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 4 permise de conducere pentru neacordare prioritate pietoni.

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ÎN RÂNDUL ELEVILOR

La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iași împreună cu reprezentanţi din cadrul Asociaţiei ROR, au desfășurat activități informativ preventive la Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun” din mun Iaşi.

Astfel, în cadrul Campaniei „Siguranţa Online” şi Programului preventiv-educativ ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, au fost purtate discuții cu elevii pe diferite domenii:

  • Vulnerabilităţi ale elevilor în mediul online:

-Siguranţa pe reţelele de socializare;

-Înţelegerea metodelor folosite de infractori pe internet;

-Riscuri privind jocurile online;

  • Educaţie rutieră – principalele reguli de circulaţie ce trebuie respectate pentru a fi

în siguranţă.

-Măsuri ce trebuie cunoscute şi aplicate pentru siguranţa personală.

-Gestionarea pe cale amiabilă a conflictelor.

La activitățile desfășurate de polițiști au participat 178 de elevi și 6 cadre didactice.