Centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii

La nivelul județului Iași au fost înființate centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii, pentru a ușura accesul la asistență medicală pentru copii și pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în Unitățile de Primiri Urgențe.

Copiii care au simptome de viroza respiratorie vor fi evaluați clinic de către medicul de familie sau în centrele de permanență și, după caz, clinic, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare. Acestea au spații special destinate, cu circuite funcționale corespunzătoare.

Copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau cei la care se agravează sub tratamentul deja administrat vor fi îndrumați de medicul de familie către centrele de evaluare pediatrică.

Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie, centrele de permanență sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU). Evaluarea clinică a pacientului pediatric se va realiza în conformitate cu Ghidul ”Insuficiența respiratorie acută la sugar – evaluare și tratament imediat”, aprobat de Comisia de Pediatrie a Ministerului Sănătății.

Lista unităților care asigură asistența medicală pediatrică în cazul virozelor respiratorii:

  • Spitalul Municipal de Urgență Pașcani prin ambulatoriu în intervalul orar 8-15, telefon 0232717937 şi prin CPU permanent.
  • Spitalul Orăşenesc Hârlău prin camera de gardă, cu specialist pediatru în intervalul 8 – 15.
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași prin Centrul de evaluare.
  • Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” Iaşi prin Unitatea Primire Urgențe.