La poalele Muntelui

 

Restul

pe care îl primești de la viață

este mai mult mărunțiș

decât unul tentant

(demn de numărat și de ținut minte)

sau de pus la păstrat

pentru zile negre…

 

Atât cât am trăit până acum

mă aștept la un rest semnificativ

din care să-mi aflu viața de apoi

 

Rătăcind prin deșert

poate așa îmi voi găsi poporul…

pierdutul meu popor

printre precepte

table, reguli și cutume

ce mi-au rănit adânc

pașii căutători de drum

și ochii capturați de iluzii