Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, joi, că PNL are obligaţia, „cel puţin morală”, să îl retragă din Guvern pe ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, după ce Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis că teza de doctorat a acestuia este „profund viciată”.
„Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode este ‘profund viciată’, după o nouă analiză a lucrării. Este o reconfirmare a faptului că ministrul de interne Lucian Bode a plagiat şi a minţit opinia publică din fotoliul de ministru al Afacerilor Interne. De câte dovezi mai are nevoie PNL pentru a-i retrage sprijinul politic şi a-l trimite acasă? De la premierul plagiator Ciucă nu avem nicio speranţă că îi va cere demisia, având în vedere că e într-o situaţie similară. Însă, conducerea PNL are obligaţia, cel puţin morală, să îl retragă din Guvern”, se arată într-un comunicat de presă al AUR, remis AGERPRES.
Potrivit AUR, orice zi în care Lucian Bode rămâne în funcţie reprezintă o „sfidare” a românilor.
„Lucian Bode trebuie să plece din Guvernul României cât mai rapid! Orice zi în care rămâne în funcţie reprezintă o sfidare a românilor, dar mai ales a mediului academic din ţara noastră. Bode este încă unul dintre reprezentanţii vechii clase politice care pătează imaginea învăţământului românesc. ‘România educată’ a lui Klaus Iohannis se transformă treptat în România conducătorilor plagiatori”, susţine AUR. AGERPRES