Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, pentru a marca 173 d eani de la nașterea șlui Mihai Eminescu, Casa de Cultură Mihai Ursachi a Municipiului Iași a organizat manifestarea Eminescu, Măria ta!. După depunerea de jerbe la bustul poetului din Parcul Copou, a urmat un spectacol de muzică și poezie în Sala de spectacole „Diotima”:au recitat din lirica eminesciană actorii Teatrului Național din Iași, Constantin Pușcașu și Doru Aftanasiu; cantautorii Cezar Popescu și Adi Bezna au interpretat piese muzicale pe versuri eminesciene; poeții Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu și Adi Cristi au susținut recitaluri de poezie din creația proprie.
Moderator: Adi Cristi.
„Un mare poet român, Marin Sorescu, ne-a dezvăluit mai demult, într-o poezie devenită celebră, că Eminescu nu a existat.
A existat însă – ne povestește Sorescu – o țară frumoasă, dar și niște oameni simpli precum Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare, care recitau „Miorița” și „Luceafărul” în jurul focului, în răstimpurile când nu erau obligați să lupte pentru a-și apăra plaiurile strămoșești.Au mai existat și niște munți, ai Moldovei și ai Munteniei, de unde o luau doinele la vale, dar și niște codri adânci prin care se plimba, vorbind cu ei, un tânăr cu ochii mari cât istoria noastră. Iar acest tânăr îndrăgea teii, precum și plopii luminii, dreptății și iubirii!Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume,li s-a spus Eminescu.Da, Eminescu nu mai este de multă vreme doar un nume de poet, ci mai ales un univers magic unde nu există granițe, nici războaie, nici tristețe, ci doar o continuă și nobilă căutare a adevărului, frumosului și binelui.
Cultura este cel mai eficace mod de a rămâne veșnici. Astăzi, la împlinirea a 173 de la nașterea celui mai mare poet român, de Ziua Culturii Naționale, să ne oprim o clipă din zbuciumul nostru cotidian ca să pătrundem în minunatul univers numit Mihai Eminescu!”, a transmis primarul Mihai Chirica.