Elevii ieșeni au participat la Tabăra de fizică, astronomie și astrofizică „Marin Dacian Bica”

 

În perioada 3-7 Ianuarie 2023, la Voroneț, a avut loc Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică „Marin Dacian Bica”, organizată de Inspectoratul Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Societatea Științifică Cygnus, în parteneriat cu Colegiul Național „Alexandru cel Bun” Gura Humorului Din județul Iași au participat 15 elevi. Toți membrii echipei s-au întors acasă cu premii care susțin și încurajează pasiunea lor pentru fizică, astronomie și astrofizică. Premiul I și titlul de „Învingător Absolut” au fost obținute de elevii Tudor Chelaru și Bianca Gabriela Luchian de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași. Aceasta tabără a avut ca scop atât pregătirea elevilor pentru olimpiade și concursuri, cât și evaluarea lor sub forma unui concurs, Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică „Marin Dacian Bica” (concurs înscris în calendarul M.E), organizat într-o probă scrisă și una orală de susținere a unei prezentări.

 

Tabăra a avut 2 secțiuni: secțiunea de Fizică pentru elevii din clasele VI-XII și secțiunea de Astronomie și Astrofizică pentru elevii claselor I-XII. De mare interes au fost serile de observație folosind telescoape performante. Cerul senin a permis observarea constelațiilor de iarnă. Sub luna plină s-au putut observa Orionul, planetele Marte, Jupiter, Sirius – cea mai luminoasă stea, obiecte Messier, Pleiadele.