Ateneul Național din Iași: Spectacolul AMADEUS de Peter Shaffer

Ateneul Național din Iași vă invită Joi, 19 ianuarie 2023, ora 19.00 la spectacolul AMADEUS de Peter Shaffer, regia Toma Enache!
CLAUDIU BLEONȚ în rolul lui Antonio Salieri!

Este un spectacol confesiune plin de umor și dramatism, plin de culoare și lumini, totul învăluit de muzica sublimă a lui Wolgang Amadeus Mozart. O piesă unică despre un personaj unic.
Pe acordurile muzicii lui Mozart, rivalul său Antonio Salieri, revine la viață pentru a-și mărturisi sincer ticăloșiile, uneltirile, suferința…
”De ce Mozart și nu eu?”, se întreabă Salieri. El vrea să înțelegem că i-a fost imposibil să accepte că Mozart a fost “flautul” peste care Dumnezeu a ales să-și reverse harul, făcându-l să cânte cu ușurință, cu bucurie și “fără corecturi” o muzică de neegalat.
”Propun prin acest spectacol o întâlnire a profanului cu divinul din muzica lui Mozart. O întâlnire a harului unui actor de exceptie Claudiu Bleont cu energia și talentul tinerilor actori din Iași. O întâlnire a purității luminoase cu muzica din noi și în tot acest joc, să ne imaginăm că suntem pe rând Mozart și Salieri, iar la final să recunoaștem că ambii există în fiecare din noi. Dintotdeauna!”, a declarat regizorul Toma Enache.

Wolfgang Amadeus Mozart:  Codrin Dănilă
Costanze Weber:  Erica Moldovan
Venticelli:  Florin Gorgos, Gelu Ciobotaru, Alin Zară, Răzvan Grosu, Mara Lucaci, Mălina Balcan, Mariana Dumitrache, Ioana Aciobăniței, Patricia Iacob, Ioana Sună
Iosif II, Împăratul Austriei/ Tatăl:  Dumitru Florescu
Contele Von Strack/ Fantoma: Răzvan Grosu
Orsini-Rosenberg – Director Operă:  Alexandra Paftală
Baronul von Swieten: Alin Zară
Caterina Cavalieri: Mălina Balcan
Tereza Salieri: Ioana Sună

Regie: Toma Enache
Asistent regie: Erica Moldovan
Costume: Alina Dincă-Pușcașu
Decor: Cătălin Târziu
Proiecții: Silviu Apostol
Mișcare Scenică: Cristina Todi
Vioară: Patricia Iacob
Regia tehnică: Alexandru Amargheoalei