Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 18 ianuarie, Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030. Este un moment de maximă importanță pentru învățământul românesc, fiind pentru prima dată când România adoptă o strategie națională dedicată educației pentru mediu și pentru schimbările climatice.
Documentul programatic stabilește acțiuni clare pentru creșterea gradului de educație și de conștientizare, în rândul copiilor și tinerilor, privind dezvoltarea sustenabilă și responsabilizarea față de mediu.
Obiectivele și măsurile prevăzute vizează mai multe paliere (educație formală și nonformală, resursă umană, inclusiv formarea cadrelor didactice, investiții, resurse deschise, parteneriate etc.), prin patru direcții de acțiune:
- implementarea unui Program național educațional pentru mediu și climă;
- identificarea, promovarea și facilitarea unor soluții pentru crearea și utilizarea de resurse educaționale;
- crearea, dezvoltarea și sprijinirea reabilitării de infrastructură pentru școli sustenabile;
- formarea resursei umane implicate în educația privind mediul și schimbările climatice în vederea promovării unei culturi a sustenabilității la nivelul instituțiilor de învățământ.
În acest context, unitățile de învățământ devin parteneri strategici în construirea unui viitor sustenabil. Prin urmare, elevii și cadrele didactice vor beneficia de tot sprijinul pentru a înțelege gravitatea crizei climatice și de mediu, pentru a conștientiza cauzele și efectele acestora, dar și modurile de a îmbunătăți răspunsul societății în fața acestor provocări.
Prin educația privind schimbările climatice și mediul, Ministerul Educației propune o educație care promovează un stil de viață sustenabil, prin dezvoltarea de competențe ecosociale.
Acest obiectiv se aliniază principiilor Proiectului Președintelui României, România Educată, care are în vedere cultivarea respectului pentru mediu ca parte a valorilor promovate și dezvoltate prin educație. Unul dintre dezideratele asumate prin acest proiect este ca sistemul de educație să formeze cetățeni responsabili față de societate și față de mediul înconjurător.
În cadrul Summitului COP 27, din noiembrie 2022, Președintele României a susținut Declarația Națională care vizează promovarea cercetării și inovării pentru a sprijini acțiunile climatice, securitatea alimentară, comunitățile vulnerabile, adaptarea la schimbările climatice și răspunsul eficient la situații de urgență generate de schimbările climatice. În cadrul summitului, Președintele Klaus Iohannis a coprezidat alături de Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, un eveniment la nivel înalt pe tema promovării educației privind schimbările climatice, la care au participat șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană și state partenere, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale.
Din această perspectivă, educația pentru mediu și schimbări climatice trebuie să fie abordată integrat, în toți anii de studiu, în vreme ce infrastructura unităților de învățământ trebuie să fie adecvată standardelor europene și globale de dezvoltare sustenabilă. Susținerea și dezvoltarea unei rețele a „Școlilor verzi” este un obiectiv strategic din domeniul prioritar „Infrastructura sistemului de educație”, iar elementele europene și globale privind dezvoltarea durabilă sunt prevăzute în mai multe domenii prioritare ale Proiectului.
La baza strategiei stă, de asemenea, Raportul Administrației Prezidențiale Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile, validat de consultarea publică încheiată pe 11 februarie 2022, o continuare a Proiectului „România Educată”, a cărui operaționalizare a fost inclusă ca angajament în Strategia Națională de Apărare a Țării.
Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile răspunde priorităților europene, angajamentelor asumate de România și preocupărilor cetățenilor în domeniul schimbărilor climatice și protecția mediului și vizează învățământul preuniversitar prin creșterea expunerii elevilor la informații referitoare la factorii care duc la degradarea mediului și schimbările climatice, asigurând contextul pentru ca aceștia să se implice, pe perioada de școlarizare, în activități concrete de protecție a mediului.
Prin urmare, obiectivul educației privind mediul și schimbările climatice constă în dezvoltarea de cunoștințe, abilități și atitudini necesare adaptării la schimbările climatice precum și protejării mediului înconjurător. Educația pentru mediu și pentru schimbări climatice vizează educația pentru schimbare socială, prin sensibilizarea publicului și acțiuni concrete, în scopul de a crea un viitor sustenabil.
Implementarea unui Program educațional pentru climă și mediu constituie un obiectiv-cheie care va fi atins prin introducerea în curriculumul național a unei săptămâni dedicate mediului și schimbărilor climatice, Săptămâna Verde, precum și prin introducerea, în oferta națională de curriculum la decizia școlii (CDS), a unor discipline dedicate educației privind adaptarea la schimbările climatice și protecția mediului.
Obiectivele strategiei, în ceea ce privește soluțiile pentru resurse educaționale, constau atât în crearea unui astfel de ecosistem digital pentru educația privind schimbările climatice și mediu, prin diverse aplicații și platforme, cât și în a oferi opțiuni variate de activități extracurriculare și extrașcolare, care să fie dezvoltate cu ajutorul cadrelor didactice, al ONG-urilor de mediu, precum și al altor instituții relevante din domeniu.
Implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, în perioada programatică 2021-2026, vizează Componenta 15 „Educație”, Investiția 10 „Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi”, țintele 486,487,488, cu termene de realizare în T2 2023, respectiv T4 2025.
În contextul european și național al tranziției către clădiri „verzi” și inteligente, în luna iunie 2022, a fost aprobată, prin Ordinul al ministrului educației nr. 4147/2022, Metodologia-cadru privind organizarea și funcționarea „școlilor verzi”.
Cele trei componente esențiale operaționalizării conceptului de „Școală verde” sunt: infrastructura, curriculumul și pedagogia. „Școlile Verzi” vor implementa măsuri și vor atinge ținte legate de:
– elemente de infrastructură școlară sustenabilă (eficiență energetică superioară prin izolare termică, sisteme de generare energie din surse regenerabile, planificarea spațiului verde, colectarea și predarea selectivă a deșeurilor etc.);
– un curriculum responsabil față de mediu și climă, care înglobează conținuturi despre și pentru mediu, integrate într-o manieră transversală, în toți anii de studiu.
România s-a angajat, la nivel internațional și național, să crească, prin educație, gradul de conștientizare a populației privind schimbările climatice și problemele de mediu. Astfel, conform „Programului Doha pentru 2022-2031”, România se numără printre țările care se angajează să acționeze ferm pentru protejarea mediului și contra schimbărilor climatice prin dezvoltarea şi implementarea de programe de formare la toate nivelurile și să adere la Action for Climate Empowerment ACE (Acțiuni pentru Protejarea Climatului, termen adoptat de Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice), prin implementarea acestei strategii naționale.