Liviu Brătescu, senator PNL Iasi, afirmă că vestea aprobării bugetului Municipiului Iași, în ciuda încercărilor de boicot ale opoziției userist-pesediste, este o veste bună pentru fiecare locuitor al orașului. ”Îmi aduc aminte situația absurdă din urmă cu un an, când funcționarea serviciilor publice sau a celor de asistență socială a fost pusă în pericol prin lipsa unui buget adoptat la timp, doar din dorința unora de a produce așa-zise pagube politice echipei liberale de la Palatul Roznovanu. Singurele pagube reale erau cele produse ieșenilor simpli și, pe cale de consecință, electoratului pe care pretind cele două partide de opoziție din CL Iași că îl reprezintă.
Iașul are pentru 2023 un buget axat pe dezvoltare și pe investiții importante, un buget bine elaborat și care a primit girul echipei noastre de consilieri locali, în urma dezbaterilor și a prezentării sale, de curând, de către Primarul Iașului, Mihai Chirica, și viceprimarul Daniel Juravle.
Am remarcat deschiderea de care au dat dovadă Executivul Primăriei și consilierii liberali față de amendamentele opoziției, dintre care o bună parte au fost și adoptate. Chiar și cu propriile amendamente trecute, USR a votat împotriva proiectului de buget, deci și împotriva propriilor amendamente, în vreme ce consilierii PSD s-au abținut (fapt ce echivalează tot cu un vot împotrivă). Este regretabil un asemenea comportament total imatur din punct de vedere politic, un joc împotriva Iașului și a ieșenilor, iar despre show-ul făcut în preambulul dezbaterii bugetului nu pot să spun decât că a fost un exercițiu hilar, iar fiecare locuitor al orașului își poate trage propriile concluzii,” precizează Liviu Brătescu.