Aurescu: Comunitatea internaţională nu-şi poate permite o poziţie de ambiguitate strategică privind războiul din Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că, în condiţiile actuale, comunitatea internaţională nu-şi poate permite o poziţie de ambiguitate strategică în legătură cu războiul din Ucraina, subliniind importanţa apărării valorilor euroatlantice fundamentale, informează un comunicat al MAE, transmis, vineri, AGERPRES.

Ministrul Aurescu a participat, vineri, în cadrul celei de-a 53-a ediţii a Forumului Economic Mondial de la Davos, ca vorbitor principal, la sesiunea intitulată „Un nou Helsinki pentru lume” („A new Helsinki for the world”), având în centru identificarea unui nou model pentru dialog şi coordonare în materie de securitate. Sesiunea a fost moderată de redactorul-şef al publicaţiei Foreign Affairs, Daniel Kurtz-Phelan.

În cadrul dezbaterii, alături omologii săi din Slovenia, Tanja Fajon, şi Pakistan, Bilawal Bhutto Zardari, şi de preşedintele Consiliului director al Freedom House, Jane Harman, şeful diplomaţiei române a abordat evoluţiile geopolitice actuale, în special problematica raportării globale la războiul ilegal dus de Federaţia Rusă în Ucraina.

Ministrul Aurescu s-a referit la gravitatea crizei de securitate actuale, precum şi la principalele riscuri şi provocări pentru sistemul internaţional. El a subliniat necesitatea menţinerii ordinii bazate pe reguli, care să susţină pacea şi să faciliteze rezolvarea problemelor globale.

Şeful diplomaţiei române a trecut în revistă, în deschiderea dezbaterii, transformările prin care a trecut comunitatea euroatlantică în ultimele decenii, de la procesele de extindere a UE şi NATO, până la crizele ultimilor ani, ce au afectat continentul european: criza economică, criza migraţiei, pandemia de COVID-19, urmate în prezent de războiul contra Ucrainei. Ministrul Aurescu a evidenţiat că actualul război include o serie de alte crize suprapuse – securitară, în domeniul energiei şi în cel alimentar.

„Agresiunea rusă faţă de Ucraina reprezintă un atac la adresa parametrilor arhitecturii de securitate euroatlantice şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi a valorilor democratice care stau la baza comunităţii euroatlantice”, precizează MAE.

Ministrul Aurescu a evidenţiat că actuala criză generată de războiul din Ucraina a adus cu sine şi o serie de oportunităţi pentru întărirea coeziunii securităţii euroatlantice, care ar fi fost de neconceput înainte de război, precum acordarea statutului de candidat la aderarea la UE Ucrainei şi Republicii Moldova, iniţierea procesului prin care Finlanda şi Suedia urmează să devină state membre ale Alianţei Nord Atlantice, deciziile Summitului NATO de la Madrid privind întărirea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, ceea ce a determinat prezenţa în România a peste 5.000 de militari aliaţi, precum şi creşterea alocărilor bugetare naţionale pentru apărare, de la 2% la 2,5% şi accelerarea eforturilor de diminuare şi eliminare a dependenţei energetice faţă de Rusia.

Ministrul a menţionat eforturile de sprijin ale României pentru Ucraina – inclusiv primirea a peste 3,3 milioane de refugiaţi şi tranzitul a peste 11,2 milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene, precum şi necesitatea de a sprijini această ţară în continuare.

În cadrul discuţiilor, răspunzând la o întrebare din partea moderatorului, ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru recunoaşterea corectă a caracterului actualei agresiuni şi a faptului că Ucraina este victima agresiunii ruse, iar orice negociere de pace, care trebuie să înceapă doar în momentul în care Ucraina decide acest aspect, având în vedere violarea integrităţii sale teritoriale, trebuie să înceapă de la această realitate.

El a evidenţiat că ameninţarea rusă la adresa parametrilor arhitecturii de securitate euroatlantice, cu impact şi asupra „Sudului Global”, precum şi la adresa valorilor democratice, reprezintă o miză esenţială a unor eventuale discuţii de pace.

Din acest punct de vedere, ministrul a subliniat că, în condiţiile actuale, comunitatea internaţională nu-şi poate permite o poziţie de ambiguitate strategică în legătură cu războiul din Ucraina. El a arătat că arhitectura de securitate fundamentată pe Actul Final de la Helsinki din 1975 rămâne valabilă, fiind imperios necesară apărarea acestei arhitecturi şi a valorilor fundamentale ale comunităţii euroatlantice, inclusiv prin crearea unor mecanisme eficiente de sancţiune, pentru a răspunde la situaţiile de încălcare gravă a dreptului internaţional, aşa cum a făcut Rusia, se menţionează în comunicatul MAE.

În intervenţia de la finalul sesiunii, Aurescu a punctat că războiul dus de Rusia în Ucraina se desfăşoară în afara limitelor ordinii internaţionale bazate pe reguli, care nu trebuie modificată din acest motiv, ci, dimpotrivă, apărată în faţa provocărilor venite din partea celor care încearcă să submineze această ordine. „Atacul contra acestei ordini globale nu poate justifica schimbarea ordinii globale”, indică MAE.

Potrivit şefului diplomaţiei române, o discuţie privind Actul Final de la Helsinki nu este adecvată în acest moment, dar ar putea interveni în jurul aniversării de 50 de ani de la adoptarea sa, în 2025, în condiţiile în care războiul din Ucraina se va fi încheiat până atunci şi vor putea fi extrase lecţiile învăţate din această criză şi din crizele asociate.

Ministrul Bogdan Aurescu a participat, joi şi vineri, la cea de a 53-a ediţie a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF), organizată la Davos-Klosters, în Elveţia. AGERPRES