Ministrul a evidenţiat implicarea României pentru sprijinirea Ucrainei, punând accentul pe dimensiunea umanitară, acordarea de asistenţă medicală şi acţiunile de evacuare medicală aeriană în alte state pentru pacienţi ucraineni răniţi. Totodată, el a subliniat demersurile făcute de ţara noastră pentru a facilita tranzitul a peste 11 milioane de tone de cereale din Ucraina spre zonele unde erau necesare, precizează MApN într-un comunicat transmis AGERPRES.
„Cred cu tărie că am dat dovadă de hotărâre şi eficienţă în sprijinirea Ucrainei vecine, dar şi în consolidarea unităţii noastre. Peste 50 de ţări şi organizaţii s-au reunit pentru o singură cauză, susţinând o naţiune liberă şi democratică, împotriva agresiunii ilegale şi neprovocate a Federaţiei Ruse. Trebuie să continuăm să oferim sprijin multidimensional Ucrainei pentru a o ajuta să-şi apere suveranitatea şi integritatea teritorială. Consider că unitatea noastră, valorile împărtăşite şi democraţia nu sunt doar simple declaraţii, ci se constituie în acţiuni care produc rezultate concrete”, a transmis Tîlvăr, în cadrul reuniunii.
De asemenea, ministrul a subliniat sprijinul constant pe care România îl dă, în cadrul NATO şi al Uniunii Europene, pentru proiectele şi iniţiativele de sprijin pentru Ucraina, dar şi în ceea ce priveşte regimul de sancţiuni internaţionale care vizează Federaţia Rusă.
La reuniunea UDCG, care a fost condusă de secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, au participat delegaţii ministeriale din peste 50 de ţări NATO şi partenere.
În deschiderea lucrărilor, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susţinut o alocuţiune prin sistem videoconferinţă.
La conferinţa de la Ramstein au fost prezenţi, de asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Christopher G. Cavoli, şi o delegaţie reprezentând Uniunea Europeană.
A fost prezentă, de asemenea, o delegaţie ucraineană condusă de ministrul Apărării, Oleksi Reznikov, se precizează în comunicatul MApN. AGERPRES