Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Reglementarea activității mediului de afaceri, susținerea în continuare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, promovarea oportunităților economice ale țării și digitalizarea economiei sunt doar câteva dintre obiectivele cheie ale Ministerului Economiei (ME) pentru anul curent. Acestea au fost incluse în Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, proiectul căruia a fost suspus astăzi consultărilor publice, transmite MOLDPRES.
În cadrul discuțiilor, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba a menționat că este foarte important ca autoritățile să ajute mediul de afaceri, prin simplificarea metodelor de raportare și a relațiilor de muncă. În acest sens, ministerul a inițiat un pachet de modificări regulatorii, menite să reducă barierele birocratice și să diminueze povara administrativă.
„Rolul nostru este să ajutăm oamenii de afaceri și economia în general. Aici am în vedere reforme de calitate pentru mediul de afaceri, cu scopul de a simplifica existența agenților economici. Pentru asta statul trebuie să facă doi pași în urmă ca să ofere antreprenorilor spațiu să se dezvolte și libertatea pe care aceștia nu o prea au. Din această cauză suferă întreprinderile mici. De aceea, ne așteaptă o agendă foarte ambițioasă de reducere a birocrației, de eliminare a tuturor barierelor la intrare, lucruri care să ajute la demonopolizarea unor sectoare din economie și la creșterea competitivității economice în general”, a declarat Dumitru Alaiba.
Printre prioritățile enunțate de ministrul Economiei se mai numără atragerea investitorilor străini și oferirea accesului la noi surse de finanțare pentru antreprenori.
La consultările publice asupra proiectului Planului Național de Dezvoltare pentru perioada 2023-2025 și al Planului de activitate a Guvernului pentru anul 2023 în domeniul economie și antreprenoriat au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, societății civile, partenerilor de dezvoltare și ai altor sectoare relevante.
Foto: ME