Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată de reprezentanţe ale Institutului Cultural Român

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, va fi marcată de reprezentanţele Institutului Cultural Român de la Berlin, Tel Aviv, New York şi Veneţia printr-o serie de prelegeri, expoziţii, momente literare, proiecţii de filme menite să evoce persecuţiile la care au fost supuşi evreii în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

* Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează, miercuri, evenimentul „Căutând o istorie pierdută, pe urmele iudaismului românesc”, la Ambasada României din Berlin, dedicat istoriei iudaismului din România, moderat de Robert Schwartz, redactor la Deutsche Welle Germania.

Getta Neumann, redactoare şi autoare, fiica Prim-Rabinului Ernest Neumann (1917-2004), rabin al comunităţii evreilor din Timişoara timp de 63 de ani şi preşedinte al comunităţii din anii 1980, şi a lui Edit, n. Fuchs, supravieţuitoare a Holocaustului, va ţine o prelegere despre comunitatea evreilor din Timişoara şi Banat, iar conf. dr. Felicia Waldman de la Universitatea din Bucureşti va avea o intervenţie despre naşterea, existenţa şi dispariţia hasidismului în România.

Un moment literar va fi dedicat scriitorului avangardist şi existenţialist de origine evreiască Benjamin Fondane, critic, eseist, poet şi teoretician literar franco-român, născut la Iaşi în 1898 şi ucis în lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau pe 2 octombrie 1944. Versuri de Fondane vor fi citite de Dan Schlanger – actor, regizor şi director al Festivalului de Film Evreiesc din Bucureşti.

* ICR Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel, organizează, miercuri, la sediu, un eveniment de prezentare a proiectului de restaurare a Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei care reprezintă, totodată, şi Muzeul Culturii Evreieşti din Maramureş.

Vor fi invitaţi coordonatoarea proiectului de restaurare a Casei Memoriale „Elie Wiesel” din Sighetu Marmaţiei, muzeografa Alina Marincean, alături de ambasadorul României în Statul Israel, Radu Ioanid, şi de istoricul Raphael Vago, profesor la Universitatea Tel Aviv. Publicul va putea viziona un scurt film documentar despre etapele înfiinţării Muzeului.

* ICR New York, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” din Bucureşti, marchează, vineri, Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la sediul ICR New York, prin intermediul unei expoziţii multimedia şi a unei dezbateri pe tema evreilor din Bucovina, înaintea, în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial.

Expoziţia de fotografie va fi organizată în trei segmente diferite: comunităţile de evrei din Bucovina înainte de Holocaust, situaţia acestor comunităţi în perioada războiului şi deportările din Transnistria şi perioada imediat următoare anului 1945, până la emigrarea masivă în Israel a copiilor celor deportaţi, în anii 1960.

Tot în cadrul expoziţiei vor rula, pe un dispozitiv de mari dimensiuni, fragmente ale documentarului „6 octombrie 1941 – ziua deportării în Transnistria”, produs şi deţinut de Lily Pauker, care, de altfel, a coordonat şi produs şi albumul „A fost odată la Suceava – Bucovina”, ce va fi prezentat în cadrul evenimentului, volum colectiv care conţine 56 de contribuţii.

Expoziţia de la ICR New York este realizată cu sprijinul Institutului „Elie Wiesel”, care furnizează materiale şi expertiză istorică, majoritatea fotografiilor provenind din colecţiile private ale semnatarilor albumului.

Dezbaterea, care va fi moderată de directorul ICR New York, Dorian Branea, va fi deschisă cu o prelegere de prof. Diana Dumitru şi va atinge toate cele trei etape din viaţa comunităţilor evreieşti din Bucovina menţionate mai sus. În cadrul evenimentului vor fi difuzate şi mesajele înregistrate ale lui Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, şi ale ambasadorului României în Israel, Radu Ioanid.

* Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Consulatul General al României la Trieste, organizează, vineri, la Palazzo Correr, conferinţa „Comunitatea sefardă în spaţiul românesc”, susţinută de conf. univ. dr. Felicia Waldman, care conduce Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren” din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Aceasta va conferenţia în limba italiană, reliefând rolul evreilor sefarzi care s-au stabilit la nordul Dunării atât în procesul de dezvoltare economică şi modernizare instituţională, cât şi în privinţa păstrării şi consolidării identităţii ebraice a propriei comunităţi. AGERPRES