Guvernul a decis deschiderea Punctului de trecere a frontierei Racovăţ, România-Diakivţi, Ucraina

Guvernul a decis în şedinţa de joi deschiderea Punctului Internaţional de trecere a frontierei de stat şi a Biroului Vamal de Frontieră Racovăţ, România-Diakivţi, Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

 

 

„Acest act normativ prevede deschiderea unui Punct de trecere a frontierei care era închis de 13 ani aproape, neîndeplinind în toată această perioadă cerinţele necesare pentru un punct de trecere a frontierei externe. Acest Punct se va deschide pentru traficul internaţional de persoane, în regim de trafic pietonal şi rutier, inclusiv autobuze, inclusiv cu marfă, cu program de funcţionare permanent. (…) Operaţionalizarea acestui Punct de trecere a frontierei de stat se va realiza gradual, într-o primă etapă urmând să fie deschis pentru trecerea camioanelor fără încărcătură şi a cisternelor cu combustibil şi, apoi, în funcţie de condiţiile de infrastructură, şi pentru alte tipuri de vehicule şi de mărfuri. Posturile necesare efectuării controlului pentru frontiera de stat, respectiv controlul mărfurilor, vor fi asigurate prin suplimentarea numărului de posturi aprobat pentru Poliţia de Frontieră, Autoritatea Vamală Română şi pentru CNAIR „, a declarat Dan Cărbunaru, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că decizia face parte din măsurile pe care Guvernul de la Bucureşti le-a pregătit şi le-a implementat pentru a veni în sprijinul Ucrainei.

„România este unul dintre statele care acţionează extrem de activ pentru a sprijini atât Ucraina, cât şi pe cetăţenii acestei ţări care sunt afectaţi de agresiunea militară rusă”, a completat Dan Cărbunaru. AGERPRES